Parchetul nu dă de cap ingineriilor fraţilor Iancu
0Avocaţii fraţilor Iancu au pedalat permanent în instanţă pe lipsa probelor din dosar care să conducă direct la clienţii lor. Ei au susţinut că arestarea de 130 de zile s-a făcut doar în
Avocaţii fraţilor Iancu au pedalat permanent în instanţă pe lipsa probelor din dosar care să conducă direct la clienţii lor. Ei au susţinut că arestarea de 130 de zile s-a făcut doar în baza unui simplu proces-verbal încheiat de ANAF, fără vreo expertiză financiară. Cu acest argument s-a obţinut eliberarea celor arestaţi în dosarul RAFO.
Dosarul RAFO, în care este investigată probabil cea mai mare fraudă din ultimii 16 ani, a blocat până acum câteva armate de procurori. Cercetările avansează cu viteza melcului, iar anchetatorii nu ştiu cum să-şi mai paseze între ei responsabilitatea. Recent a fost dată publicităţii o informaţie potrivit căreia procesul în care sunt cercetaţi fraţii Octavian şi Marian Iancu se va amâna jumătate de an, pe motiv că sunt aşteptaţi mai mulţi martori importanţi. Adevărul a aflat însă că, în laboratoarele Parchetului General, se dau lupte grele pentru descâlcirea uneia dintre cele mai încurcate inginerii financiare din ultima vreme. S-a stabilit doar prejudiciul de 1.356 de miliarde, însă numele vinovaţilor se ascund încă în paginile celor câţiva metri cubi de dosare.
Accizele s-au pierdut prin suveică
Scandalul RAFO Oneşti a izbucnit imediat după ce organele de anchetă au luat la puricat holdingul VGB, al fraţilor Iancu. Acesta avea în componenţă nu mai puţin de zece societăţi, prin care erau trecute, în sistem suveică, o parte din produsele petroliere ale rafinăriei. Cea mai mare căutare o aveau carburanţii, produse care conform legii erau supuse accizării. Aceştia plecau din RAFO şi erau plimbaţi prin lanţul de firme VGB. Pe drum se pierdeau atât accizele, cât şi TVA aferentă împreună cu impozitul pe profit. La un alt capăt al reţelei se afla combinatul Carom SA Oneşti, unde se obţine cauciuc sintetic, dar şi o serie de produse petroliere secundare care nu se supun regimului accizelor. Culmea, acţionari la Carom sunt tot două dintre firmele fraţilor Iancu, Balkan Petroleum şi VGB Oil. Între RAFO şi Carom au avut loc mai multe tranzacţii al căror scop era "spălarea" carburanţilor de accizele aferente. În final, produsul curăţat de accize era comercializat prin lanţul de firme VGB sau chiar printr-o serie de firme despre care procurorii susţin că ar fi fantomă. Prosperitatea holdingului VGB a atins cota maximă din octombrie 2003, după ce Balkan Petroleum a preluat RAFO de la firma lui Corneliu Iacobov, Imperial Oil, şi de la Canyon Servicos, un off-shore înregistrat în Portugalia. Lucrurile au luat însă o întorsătură urâtă anul trecut, când clanul fraţilor Iancu a fost arestat pentru un prejudiciu de 1.356 miliarde de lei, sub acuzaţiile de spălare de bani, iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat, complicitate la înşelăciune şi instigare la abuz în serviciu. În final, fraţii Iancu au fost puşi în libertate după 130 de zile, pe motiv că nu reprezintă pericol social. De atunci, dosarul lor este sperietoare pentru procurorii care încearcă să găsească un ţap ispăşitor pentru dispariţia celor 1.300 de miliarde.