Paradoxul Media: vinzi, deci exişti

La prima vedere, Media românească trăieşte un fenomen contradictoriu. Pe de o parte, observăm că presa generalistă pierde tot mai mult teren în favoarea celei specializate, fenomen întâmplat

La prima vedere, Media românească trăieşte un fenomen contradictoriu. Pe de o parte, observăm că presa generalistă pierde tot mai mult teren în favoarea celei specializate, fenomen întâmplat în Occident cu mult timp în urmă, odată cu explozia numărului de canale. În loc de câteva medii de presă foarte puternice şi care să monopolizeze audienţa, acum avem câteva zeci sau chiar sute, fragmentate, care îşi arogă fracţiuni mici, dar stabile din publicul-ţintă. Mai mult, media generalistă şi-a pierdut sex-appeal-ul, oamenii interesându-se tot mai mult de acele televiziuni, reviste sau site-uri care răspund preocupărilor profesionale sau personale ale acestora şi mai puţin unui entertainment care se adresează maselor. Următorul pas este ca fragmentarea pe criterii geografice să devină mult mai amplă. Se va ajunge ca fiecare sector al Capitalei sau chiar oamenii care se înscriu în anumite categorii de venituri să recepţioneze prin cablu alte reclame, alte emisiuni, alte programe. Pe măsură ce tehnologia va avansa, şi ceea ce numim media "generalistă" îşi va schimba înfăţişarea, se va personaliza, adresându-se diferit fiecărui om în parte, în funcţie de profilul şi interesele lui. Investitorilor în publicitate le e tot mai greu să-şi atingă publicul-ţintă vizat prin canale generaliste, pentru simplul motiv că anumite categorii de public nu mai vizionează decât tangenţial astfel de programe. Apariţia de reviste specializate şi fragmentarea explozivă a mass media au fost o consecinţă firească, acum pe masa fiecărui brand manager sau media buyer stând zeci, dacă nu sute de publicaţii care concurează pentru o felie din tortul publicităţii.
În paralel însă cu această "eră a fragmentării mediatice", trăim şi una a consolidării în mari trusturi de presă, astfel încât se ajunge la fenomenul paradoxal în care, de fapt, aceste sute de mijloace media aparţin unui număr de patru-cinci jucători. Diversificarea media este doar o aparenţă, fiindcă fiecare dintre aceste consorţii mediatice creşte prin promovarea încrucişată a produselor de presă pe care le deţin şi prin urmarea unor filozofii comune. Achiziţionarea recentă a ziarului Gândul de către Media Pro, a revistei The One de către acelaşi trust sau a Grupului Caţavencu de către Realitatea Media arată apetitul marilor jucători de a "înghiţi" orice media independentă care are cât de cât succes. Dacă fragmentarea ajută investitorii în publicitate să-şi rafineze instrumentele prin care îşi ating audienţa, consolidarea face greu de negociat preţuri de media, fiindcă, în realitate, trăim în era lui "Take, Ianke şi Cadâr". N-ai prea multe prăvălii de unde să cumperi. Nu dai preţul cerut, n-ai bomboane de colivă. Într-un fel, investitorii în publicitate au propria lor contribuţie la ce se întâmplă, fiindcă preferă să discute doar cu trusturile mari şi să investească în publicaţiile şi televiziunile acestora. Orice publicaţie independentă de calitate, în lipsa unui management excepţional şi a unui concept editorial ieşit din comun, e aproape condamnată la achiziţie, dacă vrea să supravieţuiască.