Papa vorbeşte despre iubire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Cuvântul iubire este folosit atât de des şi atât de bagatelizat încât îţi este şi frică să-l mai rosteşti", spunea, nu de mult, Papa Benedict al XVI-lea. Era un anunţ discret al temei

"Cuvântul iubire este folosit atât de des şi atât de bagatelizat încât îţi este şi frică să-l mai rosteşti", spunea, nu de mult, Papa Benedict al XVI-lea.
Era un anunţ discret al temei căreia Papa Ratzinger i-a dedicat prima sa enciclică de la înscăunare. Circulara papală, de 75 de pagini, adresată clericilor şi credincioşilor catolici din întreaga lume şi dată publicităţii ieri, a născut în ajun rumori, ca niciodată în istoria papilor, şi a reînviat la Vatican zvonistica din Roma antică. Cine a urmărit presa italiană din ultimele zile ar putea spune cu mâna pe inima că pe italieni îi interesează mesajul papal la fel de tare precum ştirile despre alegerile care se apropie. La amplificarea suspansului din ajunul publicării a dus şi amânarea în repetate rânduri a publicării enciclicei. La Vatican se speculează că traducerea documentului, de care însuşi Papa s-a îngrijit, ar fi cauzat aceste amânări.
Iubire înseamnă şi eros
Deşi intitulată "Deus Caritas est", enciclica Papei Benedict al XVI-lea vorbeşte explicit despre iubire, cu toate valenţele pe care le presupune ea. Mai puţin obişnuit pentru un papă să vorbească şi despre latura sexuală a iubirii. Mai ales în contextul în care celibatul este regula de fier pe care trebuie să o respecte preoţii catolici şi să ne amintim că încălcarea acestei reguli a provocat numeroase scandaluri în sânul Bisericii Catolice. Totuşi, Ratzinger nu a evitat tema, a mai spus-o şi cu alte ocazii: "Eros-ul, acest dar al iubirii dintre bărbat şi femeie". "Trebuie să curăţăm cuvântul iubire pentru a-i reda strălucirea de altădată", a declarat Papa Benedict al XVI-lea. La posibilele critici care ar putea urma acestei enciclice despre iubire, un cleric de la Vatican comenta: "Ei, iubire, aşa cum o vede Papa".
Biserica trebuie să lumineze conştiinţa politicienilor
Pe lângă iubire, enciclica Ratzinger vorbeşte şi despre raportul stat-biserică. "Biserica nu poate şi nu are voie să atragă politica de partea sa, pentru a crea o societate corectă. Nu are voie să se substituie statului", se arată în mesajul papal. "Dar nici nu are dreptul să rămână deoparte în lupta pentru dreptate". În schimb, statul trebuie să asigure libertatea diversităţii religioase. Unul dintre cele mai importante mesaje din enciclică rămâne "Biserica trebuie să formeze conştiinţa politicienilor". Ea are rolul de a curăţa, se arată în document, raţiunea politicienilor, "întunecată de interese şi de putere", "un pericol ce nu trebuie minimalizat".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite