Până la galantar, te mănâncă taxele

Producătorii depind prea mult de hipermarketuri ca să le poată ocoli Vă invităm la o mică plimbare printr-un hipermarket dintre acelea pe care producătorii de alimente le acuză de

Producătorii depind prea mult de hipermarketuri ca să le poată ocoli

Vă invităm la o mică plimbare printr-un hipermarket dintre acelea pe care producătorii de alimente le acuză de practici oneroase şi anticoncurenţiale. La intrare, ne întâmpină diverse reclame şi promoţii, mai mult sau mai puţin inspirate. Trebuie să le privim cu luare aminte, pentru că pe ele se duc procente bune din cifrele de afaceri ale <> , fără ca aceştia să le poată evita.

Capătul raftului are şi el un tâlc: pentru ca borcanul de dulceaţă sau parizerul să ajungă în această poziţie privilegiată, producătorul plăteşte hipermarketului taxe speciale, de ordinul miilor de euro. Apoi, în sfârşit, galantarul. Acesta se împarte, exact ca în teoria chibritului, în trei părţi: partea de sus, cea din mijloc şi cea de jos. În cazul nostru, partea de deasupra capului, cea de la nivelul privirii şi cea de la picioare.

Ei bine, tocmai aici e marele skepsis: dacă batonul de salam e expus jos, la picioare, sau sus, deasupra capului, taxa de raft e ceva mai mică; dacă e plasat la nivelul privirii noastre, producătorului i se percepe o taxă mult mai mare, pentru că - nu-i aşa? - e mai la vedere. Mai mult, dacă salamul se găseşte aici cu un anumit preţ, nu va putea fi scos la vânzare altundeva, cu un preţ mai mic decât în marele nostru magazin.

Ce alte ciudăţenii mai putem vedea, vizitând hipermarketul nostru? În general, produse care par ieftine, deşi până să ajungă aici s-au scumpit cu peste 20% faţă de poarta fabricii, în condiţiile în care aceasta din urmă se zbate în pragul falimentului din cauza inevitabilelor taxe. Inevitabile, într-adevăr, pentru că, dacă fabrica nu le-ar accepta şi produsele sale nu ar ajunge în galantarele hipermarketului, acestea ar rămâne - în proporţie de peste 50% - nevândute.

Producătorii, în special cei din industria alimentară, depind în prea mare măsură de hipermarketuri ca să le poată ocoli, sunt practic obligaţi să ajungă la aceste galantare, chiar dacă până la ele îi mănâncă taxele. Şi uite aşa au trecut anii fără ca vreun mezelar să aibă curajul de a se ridica împotriva acestor practici şi înţelegeri oneroase.

Acum, sindicatele şi patronatele din industria alimentară au declanşat un fel de război mediatic, sperând că va veni vreo autoritate să-şi bage nasul în afacerile private dintre furnizori şi hipermarketuri.

Cum era de aşteptat, Consiliul Concurenţei, constatând că nu are de-a face cu abuzuri de poziţie dominantă, şi-a declinat competenţa şi i-a lăsat pe mezelari cu ochii-n soare. Ştiţi care va fi adevărata autoritate care va pune lucrurile la punct? Ca şi până acum, consumatorul! Dacă el ar fi decis sau va decide că salamul nu trebuie luat de la hipermarket, atunci nici supermagazinul, nici furnizorii acestuia nu ar mai exista.