Pământurile uscate, principala problemă de mediu a lumii

Dacă ar fi cultivate şi irigate, terenurile cu umiditate mică ar reduce la jumătate sărăcia şi foametea din ţările mai puţin dezvoltate. Ciobanii nomazi pot fi o sursă de soluţii pentru

Dacă ar fi cultivate şi irigate, terenurile cu umiditate mică ar reduce la jumătate sărăcia şi foametea din ţările mai puţin dezvoltate. Ciobanii nomazi pot fi o sursă de soluţii pentru conservarea resurselor de vegetaţie şi apă.

Studii de caz de ultimă oră, făcute de cercetătorii de la Asociaţia Mondială a Conservării Naturii, arată că multe dintre pământurile uscate ale Terrei ar putea fi folosite mult mai eficient decât în prezent. Fie că sunt în Kenya, Nigeria, Botswana, China, Iordania, Tanzania, India sau Spania, folosirea pământurilor uscate poate contribui la reducerea sărăciei din zonă.

Cercetătorii îşi propun să-i convingă pe politicieni că degradarea pământurilor şi sărăcia reprezintă o problemă comună a zonelor uscate ale globului. Soluţia este analiza şi adoptarea metodelor tradiţionale ale localnicilor, pentru a folosi aşa cum trebuie toate resursele acestor terenuri. Dezvoltarea improprie, după modele importate, a dus la degradarea şi mai mare a terenurilor şi în consecinţă a accentuat sărăcia.

Ciobanii au salvat degradarea solului

Reuniţi săptămâna trecută la Madrid, specialiştii de la Asociaţia Mondială a Conservării Naturii spun că ciobanii cu oile şi cămilele lor au salvat pământurile uscate de la deşertificarea totală. "Prin mutarea lor în alte zone decât în cele unde resursele de vegetaţie s-au redus, nomazii au prevenit degradarea solului şi deşertificarea totală", spune Brigitte Schuster, director de program în Botswana la Asociaţia Mondială pentru Conservarea Naturii.

Multe dintre teritoriile unde pământurile au ajuns să fie complet uscate sunt adesea degradate pentru că nu s-a recunoscut capacitatea păstorilor nomazi de a-şi gospodări resursele de vegetaţie. "Păstorii au cunoştinţe sofisticate prin care îşi manageriază singuri mediul. Însă, aceste abilităţi de a-şi proteja resursele pentru animalele lor nu sunt recunoscute în afara sistemului.

În sistemul lor, ei ştiu cum merg lucrurile şi ştiu ce fac. În plus, deşi pare ciudat, nomazii au instituţii tradiţionale care îi ajută să-şi pună cunoştinţele în practică", consideră Khadjia Razavi, directorul Centrului de Dezvoltare Durabilă şi Mediu din Iran.

20.000 mile pătrate de pământ/an devin deşert

Studiile despre solurile cu mai puţină umiditate şi vegetaţie, date publicităţii săptămâna trecută de Asociaţia Mondială pentru Conservarea Naturii, arată că deşertificarea afectează deja 74% din pământul Americii de Nord. În Africa, peste 73% din uscat e în curs de deşertificare.

În fiecare an, deşertificarea devorează mai mult de 20.000 de mile pătrate de pământ în toată lumea. Aproape 3,6 miliarde de hectare, din cele 5,2 miliarde hectare de uscat arabil din lume, poartă amprenta eroziunii şi a degradării.

În peste 100 de ţări, un miliard din populaţia lumii este afectată de deşertificare, oamenii fiind forţaţi să-şi părăsească fermele pentru slujbe la oraş. Cercetătorii speciliaşti în calitatea solurilor spun că deşertificarea are loc acolo unde pământul este deosebit de fragil, unde căderile de ploaie sunt rare şi climatul aspru. Rezultatul este distrugerea stratului fertil, urmată de pierderea capacităţii solului de a susţine recolte, păşuni sau alte activităţi umane.

Cauzele deşertificării

Una dintre cauzele importante ale procesului de deşertificare o reprezintă schimbările climaterice, dar specialiştii consideră că activităţile umane sunt cauza principală cea mai frecventă. Supracultivarea epuizează solul.

Despăduririle înlătură copacii care susţin solul fertil de pământ. Extinderea excesivă a păşunilor lasă întâi pământul fără păduri şi apoi pământul rămâne şi fără iarbă, întrucât solul îşi pierde capacitatea de a reţine apa (dispar rădăcinile) şi principala sursă de îngrăşământ natural (frunzele care putrezesc).

Conform unui alt studiu despre soluri, publicat de această dată de Organizaţia Naţiunilor Unite, aproximativ 30% din terenurile Terrei sunt afectate frecvent de secetă, iar în fiecare zi, aproape 33.000 de oameni mor de foame.

Animalele au metodele lor de a-şi face provizii de apă

Cercetătorii spun că, în mod normal, în teritoriile uscate există o adevărată biodiversitate. Pe lângă habitatele naturale, sunt animale de pradă şi plante anuale, a căror activitate ajută la creşterea aridităţii.
Teoretic, în momentul în care scade sursa verde de hrană, se reduce şi numărul de animale ierbivore, iar carnivorele dispar cu totul.

În realitate, spun specialiştii, biodiversitatea din pământurile uscate e unică şi ar trebui să fie studiată cu mai multă atenţie, pentru că multe dintre animale au abilităţi specifice de a-şi face provizii de apă. În plus, terenurile cu mai puţine precipitaţii joacă un rol important în procesele biofizice prin reflectarea şi absorbţia radiaţiilor, care păstrează un echilibru în atmosferă şi susţin biodiversitatea şi biomasa.

Praful din deşert ajunge în casele europenilor

Măsurătorile specialiştilor arată că praful din deşert şi de la suprafaţa pământurilor uscate este suflat de vânt şi ajunge în toată lumea. Praful din Africa ajunge în Europa cu vântul Pasat, şi uneori chiar în oraşele americane de pe coasta Atlanticului.

Oamenii aflaţi în aceste zone inhalează particulele de praf, care sunt mai mici de 2,5 milionimi dintr-un metru, dar provoacă probleme mari de sănătate. Cercetătorii au arătat că particulele de praf măresc rata mortalităţii. De asemenea, deşertificarea produce condiţii care intensifică incendierile şi vânturile puternice. În acest fel se adaugă o presiune imensă asupra apei şi asupra animalelor ce depind de ea. Conform organizaţiei World Wide Fund, lumea a pierdut 30% din bogăţiile sale naturale numai între 1970 şi 1995.

Trebuie să atragem atenţia cu mai multă putere asupra pământurilor uscate şi asupra provocărilor pe care acestea ni le dau. Printr‑un management mai bun, populaţiile care trăiesc acolo pot folosi terenurile pentru reducerea sărăciei
Caterina Wolfangel,
director de programe la Asociaţia Mondială pentru Conservarea Naturii

Trei state, trei soluţii alternative

Botswana

Cercetătorii spun că în această ţară africană agricultura tinde să fie practicată numai în anumite districte, cum ar fi Meru sau Machakos. Cele mai multe dintre valorile culturale nu sunt luate în consideraţie, ceea ce înseamnă că în multe dintre cazuri strategiile de supravieţuire ale localităţilor sunt făcute de către bărbaţi. Abordările sectoriale au redus oportunităţile de oprire a degradării solului şi de diversificare a iniţiativelor care să susţină sursele de venit.

De exemplu, politicile agricole au eşuat şi se ţine cont şi de alte bunuri şi servicii, care pot proveni de la ecosistemele terenurilor uscate. Studiul, intitulat "Bijuteriile reale din Kalahari", arată că deciziile privind managementul pământurilor uscate sunt luate în principal pe criterii economice, sociale, culturale şi politice.

Cu toate acestea, cele mai multe dintre planuri iau în considerare doar calculele economice care ţin cont numai de costuri şi beneficii, şi nicidecum de iniţiativele planificate. Autorii studiului consideră că pentru stoparea degradării solului e nevoie de evaluarea economică a întregului ecosistem.

Nigeria

Regiunea Ad/Tenere din Nigeria este aridă, dar, cu toate acestea, mediul are multe bunuri cu potenţial economic. Valorificarea siturilor paleontologice şi preistorice poate genera resurse financiare în beneficiul populaţiei.

Pentru că Ad/Tenere nu este o entitate administrată separat, cele mai multe informaţii privesc de fapt zona Agadez din care face parte. Cercetătorii spun că viitorul acestei zone depinde de administratorii care manageriază ecosistemul.

Au fost identificate mai multe categorii de bunuri care pot fi valorificate: fauna, flora şi turismul, biodiversitatea. Cele mai multe dintre acestea nu au fost deloc folosite până acum, iar politicile Nigeriei nu le iau deloc în considerare. În afară de turism, niciunul dintre bunurile amintite mai sus nu a fost recunoscut. Specialiştii spun că ar putea fi exploatate turistic fosilele din perioada paleontologică. Valoarea economică a bunurilor din zona Ad/Tenere ar trebui contabilizată şi folosită pentru a justifica dezvoltarea durabilă a resurselor naturale.

Kenya

Studiul arată că peste 84% din suprafaţa statului e reprezentată de terenuri uscate. Conservarea naturii ar putea aduce mari beneficii ca parte a turismului, numai că multe dintre obiectivele turistice sunt în zonele rurale, iar populaţia care trăieşte aici nu ştie cum să le valorifice. Acest fapt are consecinţe directe asupra pierderilor semnificative din ultima perioadă a resurselor naturale. Cercetătorii au luat ca studiu de caz districtul Turkana. Ei au estimat că 30% din solurile districtului pot susţine producţia agricolă, dar aceasta e limitată de precipitaţiile sărace. Studiul arată că turismul a decăzut foarte mult în ultimii ani, din cauza insecurităţii crescute şi a infrastructurii precare.

Ce sunt pământurile uscate

Pământurile uscate sunt definite ca arii unde cantitatea de precipitaţii anuale e mai scăzută decât cea evaporată în atmosferă. Această definiţie exclude regiunile polare şi ariile montane înalte, care ar putea fi clasificate ca pământuri uscate. Specialiştii spun că pământurile uscate pot fi găsite pe fiecare continent. Aceste arii reprezintă aproximativ 41% din suprafaţa Globului.

Două milioane de oameni trăiesc în zonele uscate

Specialiştii clasifică pământurile uscate în foarte aride, semiaride sau uscate. Mai mult de două milioane de oameni trăiesc în regiunile uscate ale Pământului, majoritatea fiind teritorii ale ţărilor în curs de dezvoltare. Apoximativ 44% din terenurile cultivate se află lângă pământuri uscate. Populaţia care trăieşte în regiunile respective suportă cele mai grele condiţii economice din lume.

Rata mortalităţii infantile (cam 54 la 1.000 de persoane) pentru pământurile uscate din ţările în curs de dezvoltare o depăşeşte pe cea din celelalte ţări cu 23%. Lipsa apei limitează accesul la apă potabilă şi la o igienă adecvată, ceea ce duce la sănătatea precară a oamenilor.