Palmers Textiles se extinde în România prin franciză şi investiţii în imobiliare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorul austriac de lenjerie intimă Palmers Textiles vizează realizarea de investiţii în ţara noastră, atât în sectorul în care activează, cât şi în domeniul imobiliar.

Producătorul austriac de lenjerie intimă Palmers Textiles vizează realizarea de investiţii în ţara noastră, atât în sectorul în care activează, cât şi în domeniul imobiliar.

Atractivitatea pieţei autohtone imobiliare i-a determinat pe austrieci să pună ochii pe oportunităţile de dezvoltare din România, în acest sens fiind înfiinţată divizia de investiţii imobiliare Palmers Immobilien Development. Pe lângă proiectele avute în vedere pentru ţara noastră, Palmers Immobilien vizează şi investiţii pe pieţele imobiliare din Bulgaria şi Ucraina, iar pe termen mediu planurile se vor extinde şi în Croaţia. Potrivit publicaţiei austriece WirtschaftsBlatt, divizia nou-înfiinţată va fi singurul acţionar al companiei imobiliare care va dezvolta proiecte de locuinţe, spaţii comerciale şi va desfăşura activităţi de reconstrucţie. "Planurile Palmers Immobilien Development vizează realizarea a două sau trei proiecte pe an al căror volum total să ajungă la aproximativ 20 milioane de euro", a declarat directorul dezvoltatorului imobiliar, Martin Neidthart, citat de publicaţia austriacă.

"Deocamdată nu avem niciun proiect stabilit. Probabil că primele rezultate concrete vor fi finalizate în vara acestui an", a adăugat Neidthart. Preşedintele comitetului de supervizare al noii divizii va fi Astrid Gilhofer, şeful comitetului de conducere al companiei Palmers Textiles.

Magazine centrale de 80 de metri pătraţi

Pe de altă parte, Palmers intenţionează să pătrundă pe piaţa românească de retail prin deschiderea de magazine specializate pe comercializarea produselor de lenjerie. Modalitatea de intrare este franciza. Taxa de intrare în franciză este de 7.000 de euro, iar investiţia globală aferentă acestui proiect variază între 30.000 şi 50.000 de euro. Spaţiile vizate pentru deschidere sunt centrele comerciale, magazinele stradale din oraşele cu cel puţin 100.000 de locuitori, suprafaţa medie fiind de 80 de metri pătraţi. Durata contractului este de cinci ani. Palmers este cel mai mare grup de textile din Austria, fiind şi lider pe piaţa de lenjerie de damă şi bărbătească din această ţară. Primul magazin Palmers a fost deschis în 1914, în Austria, iar în 1935 a fost inaugurat primul magazin în sistem de franciză. În prezent, sunt aproximativ 346 de magazine în peste 18 ţări, printre care Germania, Italia, Serbia şi Ungaria, atrăgând anual în jur de trei milioane de clienţi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite