Pagube globale într-un război regional

de aviaţia israeliană în Liban şi a unor salve de rachete, marca Hezbollah, trase ca o ultimă sfidare, acordul de încetare a focului începe să fie respectat. Tergiversată nepermis de mult,

de aviaţia israeliană în Liban şi a unor salve de rachete, marca Hezbollah, trase ca o ultimă sfidare, acordul de încetare a focului începe să fie respectat. Tergiversată nepermis de mult, parcă pentru a demonstra încă o dată cât de divizaţi sunt liderii lumii în privinţa politicii globale, Rezoluţia 1701 pune, poate, capăt războiului celor 30 de zile, dar nu şi conflictului latent care minează liniştea Orientului Mijlociu de aproape 60 de ani.În complicata istorie a regiunii, dominată de conflicte armate, parcă niciunul n-a fost mai fără rost şi mai păgubitor ca acesta din urmă: mii de vieţi secerate, o ţară care îşi pierde aura de invincibilitate, o alta parţial distrusă, un inamic periculos, mai întărit şi mai sigur pe el, o catastrofă ecologică cu efecte de durată, miliarde de dolari transformate în fum şi moloz. În ciuda pagubelor limitate şi a susţinerii, fie ea făţişă sau tacită, de care s-a bucurat din partea comunităţii internaţionale, Israelul nu a câştigat războiul. şi nu e vorba de cel strict militar, în care şi-a demonstrat superioritatea, cu sau fără ajutor american, ci de cel tactic. A judecat greşit forţa de reacţie a Hezbollah, a pisat cu bombe Libanul, omorând şi distrugând fără discernământ - a confunda nişte copii cu inamicul sau o fabrică de lapte praf pentru nou-născuţi cu o infrastructură vitală a miliţiilor şiite e impardonabil. Dar nu şi-a atins niciunul din obiectivele propuse. Militarii răpiţi, în fond pretextul sub care a pornit Israelul lupta, n-au fost eliberaţi, dezarmarea Hezbollah e mai mult decât incertă, de simpatia internaţională s-a ales praful. De cealaltă parte, inamicul şiit, care şi-a clamat deja "victoria istorică", departe de a fi considerat măcar în parte responsabil pentru calvarul pe care l-au trăit libanezii, a stârnit admiraţia întregii lumi arabe. Nici cele aproape 1.200 de victime, nici economia distrusă, nici pagubele de peste două miliarde şi jumătate de dolari nu i-au făcut pe libanezi să se dezică de Hezbollah. Iar cei plecaţi în pribegie şi care se întorc în aceste zile pentru a-şi reclădi viaţa din cioburi şi ruine poartă cu ei portretul şeicului Nasrallah, omul care a demonstrat că Israelul nu e invincibil. Iar şirul efectelor perverse nu se opreşte aici. În lumea în care trăim înghiţim fumul războiului, indiferent în ce parte a globului a fost aprins. Toate economiile, în Europa sau în afara ei, s-au resimţit şi se vor mai resimţi de pe urma scumpirii petrolului. Nu ştiu câţi vor fi făcut legătura imediată între Beirutul în flăcări şi cei 79 de dolari, cât a costat recent barilul de petrol. O vom simţi însă cu toţi în scumpirea vieţii de zi cu zi. La fel cum vor simţi, decenii la rândul, riveranii Mediteranei, efectele celei mai grave poluări din istorie, cauzată de aviaţia israeliană care a ţinut morţiş să dea o lovitură de graţie Hezbollahului, bombardând o centrală electrică libaneză. În final, trăgând linie şi adunând, putem spune fără teama de a greşi că nimeni n-a avut de câştigat de pe urma conflictului libanez, cu excepţia… inamicului.