Pacientii nemultumiti de medici ii vor putea reclama telefonic la Ministerul Sanatatii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pana in prezent, nici un bolnav nu a fost despagubit pentru tratamente gresite

Pacientii nemultumiti de modul in care au fost tratati de medic vor putea sa-l reclame la Ministerul Sanatatii, prin intermediul unei linii telefonice gratuite pe care ministrul Ovidiu Branzan o va deschide de saptamana viitoare. Reclamatiile vor fi inregistrate si trimise unor persoane responsabile cu investigarea cazurilor, respectiv medicilor "metodologi-specialisti" pentru fiecare disciplina, care lucreaza in cadrul Directiilor de Sanatate Publica. Reclamatiile vor fi trimise si Colegiului Medicilor. "Stiu ca 99 la suta dintre medicii romani sunt foarte buni si isi fac datoria. Anul trecut, peste cinci milioane de oameni au fost internati, dar numai cativa au reclamat cazuri de culpa medicala. Totusi, vreau sa se stie ca nu toleram uscaturi, iar medicii acuzati de malpraxis trebuie sa plateasca", a spus dr. Ovidiu Branzan. Ministrul Sanatatii a precizat ca angajatii institutiei pe care o conduce il vor ajuta pe un pacient lezat de doctori. Sprijinul va fi oferit atat din punct de vedere medical, cat si pentru a obtine compensatii de la firmele de asigurari. Branzan spune ca nu poate tolera ca firmele de asigurari sa nu-si onoreze politele in cazurile de greseli medicale, de aceea va analiza riguros activitatea acestora in sistemul sanitar. In prezent, personalul care are relatii cu Casele de Asigurari de Sanatate este obligat sa isi incheie asigurari de malpraxis. In ultimii doi ani, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) a selectat doar cinci firme care au dreptul sa incheie contracte de malpraxis, precum si sumele pe care trebuie sa se asigure personalul medical. Metoda de a licita banii altora a incalcat prevederile Consiliului Concurentei si recomandarile Ministerului Sanatatii ca in contractul dintre medic si companie sa nu se implice CNAS. Ca urmare, intr-un singur an, cele cinci firme de asigurari incaseaza peste 6 milioane de euro de la angajatii din Sanatate. Pana in prezent, nici un pacient nu a fost despagubit pentru tratamente gresite. CNAS care, potrivit legii, se ocupa de drepturile pacientilor, ar fi trebuit sa prevada si modalitatile de despagubire ale acestora. Comisia de Supraveghere a Asigurarilor spune ca "drepturile si obligatiile partilor, fiind vorba de o asigurare facultativa, se stabilesc prin contract". Conducerea CNAS sustine ca nu era obligatia lor legala sa stabileasca termenii contractului. "Nu exista norme in acest sens. Conform Legii 150, CNAS a stabilit numai nivelul despagubirilor, iar contractele sunt standard. Ar trebui sa se faca o lege a malpraxis-ului, iar societatile de asigurari sa aiba avocati care sa realizeze negocierea directa cu pacientul", a declarat dr. Cristian Celea, presedintele CNAS. Pana la aparitia acestor reglementari, politele platite de medici si asistente sunt pomana curata pentru companiile private de asigurari. In cazul asigurarilor auto, de exemplu, organul constatator al accidentului este Politia, iar in baza raportului, firma de asigurari plateste imediat reparatia masinii. In Sanatate, nici ministrul de resort nu stie cine trebuie sa constate prejudiciul adus unui pacient. Totusi, acesta spune ca "nu s-a pomenit ca o intreaga breasla sa se asigure si nimeni sa nu beneficieze de acesti bani". Singura modalitate de a cere despagubiri pentru o greseala medicala este Instanta. Mai intai, pacientul trebuie sa deschida procesul penal pentru a se stabili daca medicul este sau nu vinovat, in baza expertizei medico-legale. Chiar daca medicul este vinovat, acesta poate face recurs dupa recurs pana la Curtea Suprema, iar procesul se poate lungi ani de zile. Multi pacienti renunta, fie din lipsa de bani, fie din lipsa de timp. Daca reuseste sa obtina condamnarea definitiva a medicului, de-abia din acel moment poate deschide proces civil, pentru a cere daune morale si materiale. Multi pacienti nu au bani pentru taxa de timbru. Cu sansa, doar in cinci ani, un pacient se poate alege cu ceva bani de la societatea de asigurari cu care are contract medicul. Societatile de asigurari ar putea angaja medici legisti care sa evalueze erorile medicale si, fara proces, sa ofere pacientului niste despagubiri financiare. Dar cum CNAS nu a prevazut in contract aceasta "intelegere amiabila", societatile de asigurari pot doar sa incaseze banii de la medici.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite