Pacienţii fără buletin, amprentaţi şi fotografiaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un director de spital propune o măsură radicală pentru recuperarea banilor de la Asigurări: amprentarea şi fotografierea pacienţilor fără acte. Astfel, ar putea fi identificaţi şi

Un director de spital propune o măsură radicală pentru recuperarea banilor de la Asigurări: amprentarea şi fotografierea pacienţilor fără acte. Astfel, ar putea fi identificaţi şi infractorii care se ascund prin spitale. Pentru nou-născuţii abandonaţi în unităţile medicale, directorii cer acordarea unui cod numeric personal "din oficiu".
Cele mai mari probleme apar în maternităţi. Unele mame îşi abandonează copiii după naştere. Din cauză că nu se cunosc părinţii, copilului nu i se eliberează certificat de naştere şi, implicit, nu primeşte un CNP. "Decontările de la Asigurările de Sănătate se fac numai pentru pacienţii care au CNP, ceea ce înseamnă că micuţii fără părinţi primesc luni de zile asistenţă medicală, hrană şi o serie întreagă de alte servicii pe cheltuiala spitalului", ne-a declarat dr. Bogdan Jansen, directorul Spitalului Caritas. Soluţia propusă este ca în momentul în care bebeluşul este declarat viu, la 24 de ore de la naştere, să primească un certificat şi un CNP, în care să fie trecute doar datele cunoscute, respectiv data şi locul naşterii.

Urgenţa, fără acte de identitate
Normele de asistenţă medicală obligă la acordarea de tratament oricui vine la spital cu o urgenţă, chiar dacă nu prezintă acte de identitate. "Persoane fără adăpost şi fără familie, odată internate, nu mai părăsesc spitalul luni de zile. Ar trebui să fie anunţată unitatea de poliţie la care este arondat spitalul, aceasta să trimită un poliţist care să amprenteze şi să fotografieze pacientul în cauză", mai spune dr. Jansen.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite