PSD îşi alege perdantul de serviciu

floarea pesediştilor, dornici să-şi aleagă căpetenia. Momentul este cu atât mai important, cu cât izul anticipatelor se simte din ce în ce mai tare, iar cosmetizarea PSD reprezintă singura

floarea pesediştilor, dornici să-şi aleagă căpetenia. Momentul este cu atât mai important, cu cât izul anticipatelor se simte din ce în ce mai tare, iar cosmetizarea PSD reprezintă singura soluţie pentru reintrarea în cărţi a acestui partid. La linia de start s-au aşezat deja doi candidaţi previzibili, care se muşcă de "beregate" cu mult înainte de fluierul de început al campaniei. Unul este actualul preşedinte al partidului, Mircea Geoană, care promite de mai multă vreme că va crea un partid care să-i semene. Omul are ca argument imaginea pe care şi-a format-o, fiind printre puţinii exponenţi PSD ce deţine un cazier nepătat. În condiţiile în care puţini grei ai partidului se pot lăuda cu aşa ceva, acest atribut îl face să plece cu o jumătate de braţ avans. De partea cealaltă, contracandidatul său, Sorin Oprescu, şi-a câştigat de mai multă vreme renumele de "perdant de serviciu" al social-democraţilor. S-a luptat din greu să câştige alegerile la Primăria Capitalei, dar a pierdut lamentabil, a încercat să urce cât mai mult în partid, dar nu a dat suficient de bine din coate, iar acum tânjeşte după o victorie care să-i confirme în final cariera politică. Are însă un mare handicap.
şi-a câştigat renumele de băiat de Cotroceni, dar merge în alegeri susţinut de băiatul de Ferentari al PSD-ului. Tandemul Oprescu-Vanghelie are la fel de multe lucruri în comun cât au un profesor de la Conservator şi membrii unei trupe de manele.
Oricine va prelua destinele PSD se va confrunta cu o misiune aproape imposibilă. Eticheta de partid corupt, în care moliile colcăie prin debarale, va fi greu de desprins de pe sigla partidului. Fără promovarea unor figuri noi, care să convingă publicul că PSD-ul are şi membri pe care nu-i caută DNA-ul pe la termopane, orice reformă este sortită eşecului.
Nu schimbarea preşedintelui este cea care convinge alegătorul să dea un vot de încredere unui partid, ci programul cu care vine acesta. Atât timp cât politica de partid va fi aceea de a mulţumi pe toată lumea, indiferent cu ce costuri, PSD-ul va bate pasul pe loc. Îşi vor cere felia de tort Vanghelie de la Bucureşti, Oprişan de la Vrancea, Mitrea de pe plaiurile vâlcene, Rus de la Cluj şi alţii de prin alte colţuri mioritice.
Modelul schimbărilor radicale, acolo unde s-a tăiat în carne vie, doar pentru refacerea unei imagini bolnăvicioase, a dat roade în mai multe părţi. A demonstrat-o premierul Tony Blair, atunci când i-a preluat pe laburişti. Dintr-o formaţiune obosită, care se afla pe punctul de a trece în adormire, a reuşit să facă un partid politic în adevăratul sens al cuvântului. Reţeta britanică ar putea fi aplicată cu succes şi în rândurile social-democraţilor, cu condiţia ca grupul ce va prelua puterea să şi vrea aşa ceva.