PSD vrea demisia lui Mircea Mihăieş de la Institutul Cultural

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD a cerut, ieri, demisia lui Mircea Mihăieş din toate funcţiile pe care le deţine la Institutul Cultural Român, ca urmare a publicării, într-un cotidian central, a unor afirmaţii de natură

PSD a cerut, ieri, demisia lui Mircea Mihăieş din toate funcţiile pe care le deţine la Institutul Cultural Român, ca urmare a publicării, într-un cotidian central, a unor afirmaţii de natură neonazistă la adresa membrilor partidului. Mircea Geoană a anunţat că PSD a luat decizia de a da în judecată autorul şi ziarul. În replică, Mircea Mihăieş ne-a declarat că articolul l-a scris doar în calitate de gazetar, pe care o avea înainte de a fi numit vicepreşedinte al ICR şi că nu a folosit cuvinte din registrul fascistoid.
"Abia aştept să fiu dat în judecată, izolat sau pus într-o cuşcă de PSD. Mi-e silă de politicienii care sunt incapabili să ducă o luptă politică şi sar imediat la măsuri administrative. Dacă voi fi dat afară de la ICR, ceea ce nu cred, PSD-ul nu va deveni mai puternic în sondaje şi nici prestigiul domnului Geoană nu va fi mai mare".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite