Conferinţă privind stadiul implementării POS CCE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conferinţă privind stadiul implementării POS CCE
Conferinţă privind stadiul implementării POS CCE

Ministrul interimar al Economiei, Adriean Videanu, va deschide, vineri, lucrările Conferinţei anuale privind stadiul implementării Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE).

Scopul acestui eveniment este acela de a informa publicul larg cu privire la progresul înregistrat în implementarea POS CCE şi la concluziile desprinse din experienţa acumulată în cursul anului 2009, anunţă Agerpres.

La lucrările conferinţei participă reprezentanţi ai ministerelor implicate în gestionarea POS Creşterea Competitivităţii Economice, precum Ministerul Economiei, Ministerul IMM-urilor, Comerţului, Turismului şi Mediului de Afaceri, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

De asemenea, la eveniment vor participa şi reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

POS CCE este cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite