PNL nu o mai vrea pe Muscă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Citiţi în pag. PoliticIntelectualii cer dosarele BisericiiMai mulţi intelectuali de marcă, printre care Teodor Baconski, Horia-Roman Patapievici şi Radu Preda, au cerut, ieri, ca CNSAS să


Citiţi în pag. Politic

Intelectualii cer dosarele Bisericii
Mai mulţi intelectuali de marcă, printre care Teodor Baconski, Horia-Roman Patapievici şi Radu Preda, au cerut, ieri, ca CNSAS să verifice şi relaţiile pe care le-au avut cu Securitatea preoţii şi ierarhii cultelor recunoscute în România. De altfel, potrivit legii Ticu Dumitrescu, orice cetăţean are dreptul să fie informat în legătură cu calitatea de agent sau colaborator al Securităţii, ca poliţie politică, a ierarhilor şi şefilor de culte "până la nivel de preot inclusiv".
"Să fie deconspiraţi! De ce un pictor să fie deconspirat, iar un preot nu? Mai mult decât oricine, un preot ar trebui să fie deconspirat!", a declarat actorul Victor Rebenciuc. La rândul său, cunoscutul istoric şi critic literar Dan C. Mihăilescu ne-a spus: "Sufletul nostru arde de nerăbdare să ierte. Pentru a ierta, trebuie să avem ce!...". Teologul creştin ortodox Radu Preda îşi exprimă regretul că în această problemă nu s-a făcut nimic până azi, ceea ce a dat naştere unui regim al confuziei... "Fără să judec, mă întreb de ce nu am limpezit, la iniţiativa ierarhilor, acest trecut confuz? Fiindcă încă planează în continuare această suspiciune: că unii sunt pretabili la şantaj. Este nevoie de o eliberare profetică de legăturile care nu ţin de vocaţia Bisericii! În loc să fie un apostol al înnoirii morale, BOR a suferit aceeaşi amnezie de care a suferit şi restul clasei oligarhice", a spus Preda.Horia-Roman Patapievici ne-a declarat: "Confruntarea cu trecutul în cazul legat de fosta Securitate este decisivă pentru felul în care va face faţă secularizării fiecare dintre religiile cu manifestare instituţională din România."
Teologul Teodor Baconski îşi aminteşte că în decembrie 1989 a scos primul ziar creştin ortodox liber care se numea, şi la fel se numeşte şi astăzi: "Vestitorul ortodoxiei". "Editorialul pe care l-am scris atunci, cu tot patetismul momentului, îl cita pe Sf. Apostol Ioan, respectiv pe Hristos în Evanghelia lui Ioan, care ne anunţă de două milenii încoace că adevărul ne va face liberi. Această formulare la timpul viitor arată că adevărul nu este dat, nu este o premisă niciodată, ci o ţintă, un obiectiv pentru care trebuie să te lupţi într-un fel sau altul."
Întrucât ierarhii creştin ortodocşi în special au făcut presiuni pentru a nu se da publicităţii lista şi dosarele colaboratorilor din cadrul BOR, replica lui Teodor Baconski este că şi astăzi crede în cuvintele lui Hristos: "Adevărul nu este o sursă de sminteală colectivă, nici de subminare a instituţiilor unui stat, ci baza fundamentală, elementară a unei ordini statale care are şi o dimensiune morală. Aşadar, în chestiunea deconspirării Securităţii am fost şi rămân pe poziţie maximală şi consider că lumina trebuie să străbată toate straturile obscure ale acestui infern din care am ieşit şi să ne permită, pe bază aflării integrale a adevărului, o adevărată reconciliere naţională".
"Cred că persistenţa în ambiguitate, în echivoc, nu ne va permite o relansare a ţării în UE, nu va permite un viitor comunitar mai bun, ci ne va face să târâm după noi sechelele regimului totalitar comunist şi ne va împiedica să vorbim unii cu alţii în deplină libertate şi încredere, pe baza valorilor în care chiar credem. Nu cred că dacă se face această deconspirare a Securiţăţii şi a colaboratorilor - din cadrul cultelor - ea trebuie operată selectiv, numai în anumite zone, numai în anumite instituţii, cred că ea trebuie să îi privească pe toţi cei care prin acceptarea pactului cu Securitatea comunistă au întreţinut timp de decenii, dincolo de limita naturală a acestei aberaţii, un sistem care a confiscat prezentul şi viitorul României... Sunt pentru o judecare individuală a faptelor, nu pentru pedepse colective, în respectul contextului biografic al fiecăruia cu aprecierea onestă a consecinţelor pe care aceste acte de recrutare şi colaborare le vor fi putut avea asupra destinelor celor vizaţi şi urmăriţi de Securitate", a încheiat Baconski.În continuarea celor de mai sus se situează şi Francisca Băltăceanu (catolică): "S-a ajuns să se creadă că toată lumea ar fi colaborat! Lucrurile trebuie să se aşeze, să fie discutate cu calm, în urma unor criterii clare, pentru a nu mai fi confundaţi urmăriţii cu urmăritorii"... La rândul său, Silviu Rogobete (baptist) ne-a spus: "Este o necesitate care, deşi vine foarte târziu, este foarte importantă. Să nu transformăm însă acest lucru într-o vânătoare de vrăjitoare. Este foarte necesar să avem luciditatea de a vedea contextul: în ce măsură au fost presiuni care au pus în pericol viaţa unor oameni şi în ce măsură au fost colaborări care au fost făcute pentru a câştiga avantaje, o poziţie mai bună etc. Mai trebuie distins foarte clar între cei care au fost colaboratori versus cei care au pus la cale structurile - şi aici intră în acţiune activiştii de partid şi securiştii propriu-zişi. Este curios că se lucrează la dosarele colaboratorilor şi nu la ale securiştilor care i-au racolat. Dosarele trebuie deschise! Bisericile de orice fel nu pot să facă rabat de la acest lucru. Bisericile ar trebui să fie primele care să-şi prezinte propria identitate a celor care au colaborat. Lucrul acesta trebuie făcut pentru o purificare creştină şi nu pentru altceva."

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite