PNA-ul a dat un NUP familiei Puwak

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministreasa Puwak a declarat ca proiectele europene ale familiei s-au derulat inainte de mandatul sau

Afacerea Puwak a fost clasata din punct de vedere penal: procurorii Parchetului National Anticoruptie, asistati de Oficiul European de Lupta Antifrauda, au finalizat dosarul in care au fost cercetati Iosif si Mihai Puwak, sotul, respectiv fiul fostului ministru al Integrarii Europene, Hildegard Puwak. Potrivit unui comunicat al PNA, din probele administrate in dosar, nu a rezultat ca cei doi ar fi comis fapte penale in legatura cu derularea unor proiecte din cadrul programului Leonardo da Vinci, in valoare de 160.000 de euro, drept pentru care s-a dispus neinceperea urmaririi penale. Verdictul era previzibil: cercetarea PNA a vizat exclusiv fapte penale, prevazute de Legea anticoruptie in legatura cu accesarea frauduloasa a fondurilor europene. Procurorii nu aveau cum sa dea un verdict asupra a ceea ce a fost cazul Puwak in esenta sa: impasul etic in care s-a aflat ministrul Puwak in momentul in care intreaga sa familie, inclusiv neamurile din Germania, s-a angrenat in derularea unor afaceri pe bani europeni. Asemenea soi de cumetrii inca nu sunt sanctionate de legea penala. Cotidianul Adevarul a dezvaluit, la sfarsitul lunii iulie, faptul ca sotul si fiul ministrului Integrarii au accesat fonduri europene pentru derularea a patru proiecte Leonardo da Vinci. Hildegard Puwak a replicat imediat, sustinand ca proiectele au fost derulate inainte de a-si prelua mandatul, afirmatie care s-a dovedit a fi falsa: doua dintre proiecte au fost derulate integral in timpul ministeriatului Puwak. Investigatiile ulterioare au aratat ca in afacere mai fusesera atrase si rude din Germania ale ministrului Integrarii. In urmatoarele trei luni, Hildegard Puwak a refuzat constant sa comenteze pe marginea acestei afaceri, singurul gest fiind acela de a demisiona, in octombrie, impreuna cu alti doi ministri, pentru a estompa scandalul referendumului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite