Banca poloneză PKO îşi majorează capitalul cu cinci miliarde de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PKO BP, cea mai mare bancă poloneză, a anunţat luni planuri privind cea mai importantă majorare de capital efectuată în Polonia, în valoare de cinci miliarde dolari, scopul fiind extinderea capacităţii de creditare şi realizarea de achiziţii.

Temându-se de diluare, investitorii au vândut masiv titluri PKO la începutul şedinţei bursiere de luni, ducând la deprecierea acestora cu 5,3%, informează jurnaliştii de la Reuters, citaţi de NewsIn.
Poziţia PKO este destul de solidă, comparativ cu cea a rivalilor occidentali, însă guvernul de centru-dreapta doreşte majorarea de capital pentru a permite băncii controlate de stat să devină un simbol al rezistenţei Poloniei în faţa crizei economice mondiale.
Investitorii ar putea fi încurajaţi de performanţele economice notabile ale Poloniei, care a fost unul dintre puţinele state europene care au raportat creştere economică în primul trimestru din 2009.

Statul, acţionarul majoritar


PKO, bancă deţinută în proporţie de 52% de stat, plănuieşte majorarea numărului de acţiuni la 1,65 miliarde, faţă de nivelul actual de un miliard, reprezentând o creştere de aproape două treimi, scrie Reuters.
Majorarea de capital ar fi astfel în valoare de circa 16,6 miliarde zloţi (5,1 miliarde dolari), conform preţului de luni al titlurilor PKO, însă companiile oferă de obicei reduceri considerabile în astfel de situaţii.
HSBC a strâns 12,5 miliarde lire sterline prin majorarea de capital efectuată în aprilie, iar oferta a conţinut o reducere de 40% faţă de preţul de piaţă. PKO şi banca ungară OTP sunt principalele grupuri bancare din Europa centrală şi de est care nu sunt controlate de către bănci străine, scrie Reuters.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite