Pogea: Deficitul bugetar s-a adâncit la 4,4% din PIB după primele opt luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pogea: Deficitul bugetar s-a adâncit la 4,4% din PIB după primele opt luni
Pogea: Deficitul bugetar s-a adâncit la 4,4% din PIB după primele opt luni

Deficitul bugetar după primele opt luni ale acestui an este estimat la aproximativ 4,4% din Produsul Intern Brut (PIB), a declarat marţi seară, pentru NewsIn, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea.

Ministrul a precizat că datele finale privind execuţia bugetară la opt luni vor fi cunoscute abia spre sfârşitul acestei luni.

După primele şapte luni, deficitul bugetului general consolidat ajunsese la 17,6 miliarde lei (4,2 miliarde euro), sau 3,5% din Produsul Intern Brut revizuit, după ce cheltuielile au sporit cu 7,4%, la 109,8 miliarde lei, iar veniturile au scăzut cu 6,9%,  la 92,2 miliarde lei, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor.

Autorităţile române şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au agreat, după misiunea de evaluare a Fondului din august, o nouă ţintă de deficit bugetar pentru finalul acestui an, de 7,3% din PIB, faţă de plafonul de 4,6% din PIB fixat iniţial, în condiţiile înrăutăţirii semnificative a prognozelor macroeconomice.

În prezent, Guvernul ia în calcul o contracţie economică de 8,5% pentru acest an şi o valoare a PIB de 497,3 miliarde lei, comparativ cu nivelul de 531,3 miliarde lei - la o scădere a PIB de 4% - prevăzut anterior. Anul trecut, valoarea PIB-ului României a fost de 504 miliarde lei (136,8 miliarde euro).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite