Comentariu Ovidiu Nahoi: Cu ochii la inundaţii, cu gândul la marele cutremur

Ovidiu Nahoi

Starea de spirit a preşedintelui, descins la inundaţii,  preocupă intens numeroşi lideri politici şi comentatori. Era nervos. Ba, era preocupat. A fost ferm. Ba nu, a dat dovadă de cinism. Şi aşa mai departe. De parcă toate acestea ar prezenta vreo importanţă.

Obsedați de imaginea liderului politic mesianic, care rezolvă totul prin acte de voință și forță personală, uităm adesea că o bună guvernare înseamnă, de fapt, un sistem anonim, fără față și fără voce, dar care, la un semnal, începe să funcționeze. Dacă lucrurile ar fi stat așa, atunci președintele și șeful guvernului nu ar fi avut decât să vină în zonele calamitate pentru a le transmite oamenilor și autorităților mesajele lor de solidaritate. Restul ar fi fost treaba anonimilor din sistem. Și bineînțeles, a comunităților.
 
 În primăvara lui 2005, când apele râului Buzău au rupt podul rutier de la Mărăcineni, președintele Băsescu a promis că va reveni la locul dezastrului, de câte ori va fi nevoie, până când lucrarea va fi refăcută. Și s-a ținut de cuvânt! Acum, în iulie 2010, le-a promis același lucru locuitorilor de la Săucești.
 
 Nu încape îndoială că va proceda la fel, până ce digul  va fi ridicat. Iar acesta va fi unul dintre semnele clare că statului român nu i s-au întâmplat prea multe lucruri bune în ultimii cinci ani. Dimpotrivă. Nu de lideri voluntari duce lipsă statul. Cu planificarea strategică și cu organizarea efortului colectiv stă, însă, prost.
 
 Problema nu sunt nervii întinși ai președintelui Băsescu, nici starea sa de dezabuzare după ce băile de mulțime n-au mai ieșit ca altădată. Problema este felul în care el și-a îndeplinit mandatul de șef al statului. Dezastrele naturale – inundații, cutremure, alunecări de teren, secete prelungite etc, - se numără printre pericolele la adresa siguranței naționale. O spune chiar Strategia de Securitate Națională a României, adoptată în 2007, document aflat în vigoare și accesibil pe site-ul Președinției. Este documentul care trebuie să stea la baza întregii activități a șefului statului, ca garant al ”independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării”, care ”veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice”, așa cum prevede Legea fundamentală.
 
 Desigur, nu stă în puterea președintelui de a se opune forțelor naturii dezlănțuite. Dar Strategia de Securitate Națională stabilește niște direcții pe care președintele este obligat să le urmeze în activitatea sa. Iată un fragment edificator din Strategie.
 
 ”Opţiunile strategice ale României au în vedere dezvoltarea rapidă a unor reţele de infrastructură specializate, eficiente şi rezistente la diferite încercări. Acestea trebuie să fie compatibile cu reţelele europene şi euro-atlantice, capabile să potenţeze atât dezvoltarea susţinută şi modernizarea accelerată a economiei, cât şi securitatea naţională. În acest scop, vor fi lansate programe ample de investiţii naţionale, în cooperare şi în parteneriat.
Domeniile de interes major privesc în mod deosebit: infrastructura de transport – în mod deosebit, construcţia de autostrăzi şi modernizarea rapidă a infrastructurii feroviare – şi reţeaua de management a traficului; infrastructura energetică; infrastructura de comunicaţii; managementul potenţialului hidrografic şi protecţia împotriva inundaţiilor; restructurarea sistemului bazelor militare.”
 
 În loc să se certe cu sătenii la inundații, președintele ar fi făcut mai bine dacă ar fi prezentat națiunii un raport despre ce s-a realizat și ce nu din ceea ce Strategia stabilește în privința dezastrelor naturale. Despre felul în care a canalizat energiile națiunii în vederea atingerii obiectivelor și despre cauzele eșecurilor înregistrate – de exemplu, neîndeplinirea programului de protecție împotriva inundațiilor, adoptat de guvern după dezastrele din 2005.
 
 Cum așa ceva nu s-a întâmplat, avem de ce să ne simțim în nesiguranță. Iată ce ne spunea, în ”Interviul 2 plus 1” din 1 martie 2009, Liviu Mureșan, președintele Fundației EURISC, unul dintre cei mai reputați specialiști români în domeniul managementului riscurilor de securitate.
 
 ”Am sentimentul că suntem la fel de puţin pregătiţi să le facem faţă [ dezastrelor naturale ] atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Recentul cutremur din Haiti şi cel de acum din Chile au dovedit cât de dificil este să prevezi şi mai ales să răspunzi unor astfel de ameninţări naturale. România, care a trăit numeroase cutremure, inundaţii anuale, alunecări de teren, secete devastatoare, ştie din proprie experienţă care este preţul plătit de către stat şi mai ales de către cetăţenii afectaţi de aceste calamităţi. Atunci când apare un dezastru major, autorităţile nu pot face faţă”.
 
 Luați de valul evenimentelor de zi cu zi, uităm uriașa provocare ce ne așteaptă: marele cutremur, care poate veni oricând. Și  dacă s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu prilejul câtorva sate  inundate, e îngrozitor să ne imaginăm ce ne va aștepta atunci.