Ovidiu Muşetescu, cercetat de DNA pentru privatizarea ARO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

în alte condiţii decât cele prezentate în memorandumul de privatizare, aprobat de guvern în şedinţa din 25 septembrie 2003. Astfel, cu toate că în memorandum se stipula că firma

în alte condiţii decât cele prezentate în memorandumul de privatizare, aprobat de guvern în şedinţa din 25 septembrie 2003. Astfel, cu toate că în memorandum se stipula că firma câştigătoare se angajează să investească 27 milioane de dolari SUA, în documentele APAPS este specificată altă sumă, respectiv 15,5 milioane de dolari, diferenţa fiind reprezentată de datoriile ARO. Mai mult, în contractul de privatizare nu au fost prevăzute clauze prin care cumpărătorul să se angajeze să achite aceste credite", se arată într-un material al poliţiei. Această instituţie a acuzat şi modul de evaluare a activelor ARO.
"În cursul procesului de privatizare a SC ARO SA, valoarea activelor incluse în patrimoniul societăţii a fost luată în calcul la nivelul anului 1994, fără a mai fi reactualizată în conformitate cu prevederile legale în vigoare", a afirmat comisarul-şef Dan Bucur, directorul Direcţiei de Investigare a Fraudelor. Astfel, Curtea de Conturi a României a stabilit că diferenţa care nu a fost luată în considerare depăşeşte 800 miliarde de lei vechi.
Ovidiu Muşetescu mai este cercetat şi de poliţiştii braşoveni, pentru un contract de vânzare-cumpărare a unor utilaje, încheiat cu firme constructoare de maşini din Argeş şi Braşov. Poliţiştii fac verificări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, cercetările stabilind că utilajele respective au fost evaluate de APAPS la 100.000 $, cu toate că valoarea reală a acestora ar fi fost de peste 6 milioane de $. DNA face verificări în ceea ce-l priveşte pe Muşetescu şi în dosarul privind privatizarea IPRS Băneasa, ajunsă în mâinile lui Omar Hayssam.

50.000 de infracţiuni economico-financiare, în doar şase luni
Peste 50.000 de infracţiuni de natură economico-financiară au fost descoperite, în primele şase luni ale acestui an, de poliţiştii de la Investigarea Fraudelor. Acestea reprezintă 30 la sută din criminalitatea înregistrată în cursul lui 2006. Prejudiciul cauzat de aceste infracţiuni a fost de 1,3 miliarde RON, din care s-au recuperat 417.806.610 RON, echivalentul a 119.373.317 euro.
Tot în această perioadă, Poliţia Judiciară a soluţionat 719 dosare de natură economico-financiară, fiecare cu prejudiciu de peste 200.000 RON. Dintre acestea s-au înaintat Parchetelor 186 dosare penale, privind 604 infracţiuni, din care 155 de evaziune fiscală şi înşelăciuni, fiecare cu prejudiciu de peste 500.000 euro. Au fost cercetaţi peste 1.800 de învinuiţi, 50 dintre aceştia în stare de reţinere sau arest preventiv.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite