Ovidiu Lipan Tandarica: "Romania de astazi e un fast-food muzical"

- Domnule Ovidiu Lipan, ati stiut intotdeauna ca muzica este drumul dumneavoastra? - Eu am invatat sa merg tinandu-ma de tobe, prin casa. Daca tot erau prin preajma, am inceput sa si dau in ele.

- Domnule Ovidiu Lipan, ati stiut intotdeauna ca muzica este drumul dumneavoastra? - Eu am invatat sa merg tinandu-ma de tobe, prin casa. Daca tot erau prin preajma, am inceput sa si dau in ele. Astfel, au devenit un fel de prelungire a corpului meu si asa au ramas. Am depistat ca imi este usor sa manuiesc mainile si picioarele in mod diferit (bunicul meu a fost percutionist, probabil ca pe el il mostenesc). La 9-10 ani, ascultam tot ce era bun in muzica de atunci si imi facusem un repertoriu de ritmuri, de la bossa-nova la charleston. Invatasem 30 si ceva de ritmuri, era un fel de competitie cu mine insumi. Pe la 14 ani am inceput sa repet cu Rosu si Negru, iar pana atunci avusesem deja doua formatii. Eram atat de ahtiat dupa muzica, incat nu putea sa treaca pe langa mine nici o formatie de muzica din Iasi. Cantam intr-un bar de noapte, Unirea, iar dimineata veneam singur la repetitii (imi daduse cineva cheia). Dupa-amiaza, ma intorceam acasa ca si cand as fi venit de la scoala. asta eram eu, cel care, pana sa ajunga la Bucuresti, era doar un pusti slab, cu nasul mare, parca tras de ate, de unde si porecla. Cand am coborat de pe scena, dupa primul concert, devenisem "Tandarica". Au inceput turneele, festivalurile, premiile, asa am tinut-o multa vreme. - Cand v-ati apucat de muzica, v-ati inchipuit ca veti rezista mai bine de 30 de ani in bransa? - Sunt 35 de ani de cand "boxez" tobele. Eu incerc sa fac altceva din acest instrument, exista intre noi o comunicare, ne sudam sentimental, sunt fluide foarte speciale care circula intre noi. Aici e misterul, ma uit la inregistrarile cu mine si, vazandu-ma, nu-mi vine sa cred ca sunt eu... Dar asa mi-a fost destinul, pe care mi l-am urmat cu seriozitate si caruia m-am devotat. Asta este viata mea: muzica. - Cum ar fi fost viata lui Ovidiu Lipan daca n-ar fugit din tara cu Phoenix, in 1977? - Noi am fost unii dintre primii revolutionari, am fi avut dreptul sa primim si certificate. Exista deja albumul "Cantafabule", care are si acum un loc special, chiar si in sufletul generatiei tinere de astazi. Am fost nevoiti sa plecam, dar, daca am fi ramas, am fi continuat sa facem muzica, in masura in care s-ar fi putut. Daca n-am fi plecat, nu ne-am mai fi imbogatit cu tot ceea ce inseamna calatoriile pe planeta asta, am fi fost mai saraci si mai putin liberi. Plecarea, cautarea, descoperirea de sine, toate astea sunt minunate. Drumul pana la stilul propus, aici este esenta creatiei. Dupa ce ai obtinut ce ti-ai dorit atat de mult, vine blazarea... Creativitatea dispare, fara o comunicare launtrica. Daca ajungi "inapoi in viitor", ai reusit metamorfoza care naste arta. - Ati declarat ca v-ati intors in tara, dupa acest exil, ca un vulcan. Daca nu v-ar fi fost, atatia ani, dor de casa, ati mai fi "erupt", creand "Visul tobosarului" si "Renasterea"? - Nu stiu, aici e enigma... Mirosul, obiceiurile, gena, casa, pe toate le porti inauntrul tau, dar nimic nu mai e palpabil, pentru a te apropia fizic de acel lucru, de locurile care au insemnat atat. Dorul deschide in tine porti necunoscute, miraculoase, este un catalizator energetic. Eu am o energie debordanta, care ma surprinde pana si pe mine. Mie mi s-a intamplat acel "Ceva" care a deschis calea muzicii. Eu nu creez muzica, o intampin. Devine dureros sa porti in cap sonoritati, armonii, e ca o nastere. Cand ajungi sa inregistrezi ceea ce exista in tine, e ca si cum ai darui ceva din fiinta ta. - Ce v-a fost cel mai greu sa suportati, cat ati fost departe de Romania? - Eu m-am integrat foarte bine in Germania, am ajuns sa vorbesc limba fara accent. Asta e una dintre personalitatile mele, eu fiind foarte multi. O alta personalitate a simtit profund lipsa acestei tari, cu toate ale ei. Am trait 13 ani fara puterea de a spera ca se va schimba regimul. 13 ani intr-o inchisoare deschisa. - Anii aceia au trecut. Revenind la prezent, tocmai ati lansat albumul "Aniversare". Ce are special acest disc, ce e nou si surprinzator in el? - Interpretarea pieselor pe care le cuprinde si pe care lumea le-a mai ascultat. Este un fel de "Best of", cu alte aranjamente, cu alt spirit, in care muzica balcano, cu influentele ei etno, arhaice si fiorul mioritic, are o alta haina. Mi-am dorit sa realizez un album live, inregistrarea unui concert. Din pacate, imprimarea ultimului spectacol n-a fost la inaltime, astfel ca am intrat in studio. Am inregistrat 3 luni la Adrian Ordean in studio si am adaugat, pentru atmosfera, aplauzele de la concert. Exista pe disc si mici pasaje cu Gheorghe Zamfir, Dumitru Farcas, Grigore Lese, cei care mi-au fost alaturi si pe scena. Exista si un microrecital de toaca, si o vioara, ca noutate, in aceasta incursiune prin sufletul tuturor etniilor de la noi. - Ce sarbatoriti prin acest album? - Este aniversarea tuturor. Poate fi dat oricarui oaspete care vine in tara si vrea sa ne cunoasca mai bine. Este foarte bun pentru orice onomastica, e muzica potrivita pentru toate petrecerile, aniversarile. Eu unul ma simt intr-o aniversare continua, in ultima vreme... - Este mai mult un disc de forta sau de sentiment? - Nu forta este cea care cantareste mai greu, ci sentimentul. Totul este sa transmiti senzatii, sa atingi corzile sensibile ale celui care te asculta. Si, mai ales, e important sa nu faci muzica gandita. Daca o programezi dinainte, se pierde autenticitatea, nu mai convingi. - Veti pleca in toamna in Spania, la "documentare", veti cauta acolo noi surse de inspiratie. De ce faceti acest drum, ati epuizat resursele locului? - In nici un caz, in acest spatiu toti avem ritmuri speciale, noi, sarbii, bulgarii. Dar ceva ne leaga si de Spania, poate datorita cruciadelor. In Catalonia se vorbeste aproape romaneste, exista intre noi o forta armonica foarte ciudata. E greu sa spui ca asculti muzica romaneasca autentica, pentru ca avem influente de peste tot. Tocmai de aceea, Romania este o planeta intreaga, cel putin din punct de vedere muzical. Spania are si ea partea ei de magie. Daca ne gandim numai la Toledo, descoperim un mic Babilon, ceea ce mi se pare fascinant, fiind un cosmopolit si un pacifist convins. Sa vezi atata ritm, culoare, bogatie, intr-un schimb armonic extraordinar, toate aceste minuni convietuind in intelegere. Plecand catre Spania, ma duc spre niste radacini. - Va fascineaza radacinile altor locuri. Despre "fructele" de la noi, muzica romaneasca de astazi, ce parere aveti? - Asistam la o traiectorie culturala ciudata. Din paleta vasta de stiluri si forme e greu sa alegi. Se mixeaza incontinuu, in cautarea unei idei care sa defineasca formele contemporaneitatii. Pana cand gasesti acea idee, te afli in plina confuzie. Risipindu-se in toate directiile, foarte putini vor reusi sa razbata. De asta asistam la asaltul muzicii de consum. Romania de astazi e un fast-food muzical absolut. Aruncam cu de toate peste tot, in mare viteza... - Mai au vedetele prezentului sanse sa reziste 2-3 decenii in meseria asta? - Eu sunt un ales, pentru ca am putut sa-mi duc viata inconjurat de arta. Nici nu m-am pierdut, fiindca am avut intotdeauna o mare dorinta de a face muzica si o mare dragoste, care m-a calauzit. - Vorbind despre dragoste, cine este Margareta, cea din hit-ul dumneavoastra? - Daca la noi tot se canta despre frunza verde, m-am gandit ca ar fi cazul sa cant si eu ceva in genul vegetal... Dar mi s-a parut mai interesant sa cant despre o floare. Margareta poate sa fie cea din "Maestrul si Margareta", poate deveni chiar simbolul femeii de pe aceste meleaguri. Dar este, inainte de toate, o floare minunata, care a nascut un cantec.