Osteoporoza, risc major după 50 de ani

Vă dor oasele picioarelor, spatele sau aţi avut fracturi apărute chiar şi la cele mai mici traumatisme? Este foarte posibil să suferiţi de osteoporoză. Osteoporoza este o boală

Vă dor oasele picioarelor, spatele sau aţi avut fracturi apărute chiar şi la cele mai mici traumatisme? Este foarte posibil să suferiţi de osteoporoză.

Osteoporoza este o boală caracterizată prin reducerea masei osoase şi prin deteriorări microarhitecturale ale ţesutului osos ce măresc fragilitatea osului. Cu alte cuvinte, rezistenţa osului scade şi creşte riscul unor fracturi. Câteva explicaţii despre această maladie pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii o consideră o boală majoră a epocii moderne ne-a oferit dr. George Dumitraşcu, medic la Spitalul Militar din Sibiu.

"Osteoporoza este o boală surdă care, de cele mai multe ori, dă dureri abia atunci când structura osului este deja fragilizată", explică medicul. Din punct de vedere radiologic, se manifestă prin hipertransparenţă (pe radiografie osul apare mai întunecat), densitometric, prin scăderea densităţii minerale osoase, iar clinic, prin dureri dorsolombare sau prin fracturi spontane de vertebre, de col femural sau de treime distală a radiusului. Femeile sunt victimele obişnuite ale osteoporozei din cauza pierderilor osoase post-menopauză, produse de deficitul de hormoni estrogeni.

Aproximativ 40-50% din femeile cu vârste peste 50 de ani au un risc de apariţie a unei fracturi osteoporozice. Riscul maxim de boală este apreciat că apare la femeile albe, asiatice, minione, slabe şi care au mai avut cazuri de osteoporoză în familie. Bărbaţii sunt mai puţin atinşi, dezvoltând osteoporoza la vârste mai înaintate.

Factori de risc

Osteoporoza comună este clasic împărţită în: osteoporoza de tip I (de menopauză) şi osteoporoza de tip II (de vârstă). Este diferenţiată de alte osteopatii (boli osoase) rarefiante (osteoporoză secundară). Acestea pot fi osteoporoza endocrină, osteomalacia, osteodistrofia renală, osteopenia din bolile maligne etc. În general, osteoporoza de tip I afectează femeile aflate până la 15-20 ani în perioada postmenopauză, iar osteoporoza de tip II predomină la ambele sexe după 70 ani.

În principal, masa osoasă este considerată determinantul major, măsurabil, al riscurilor de fracturi osteoporozice. Masa osoasă creşte în timpul copilăriei şi adolescenţei, atinge un maxim în decada a treia de viaţă şi descreşte progresiv după aceea.

Factorii de risc sunt deficitul estrogenic pre- şi postmenopauză, stilul de viaţă, bolile endocrine, fumatul, alcoolul, cafeaua, afecţiunile ginecologice, digestive, respiratorii. Diagnosticul se pune pe seama prezenţei simptomelor clinice (dureri osoase locale sau generalizate), a fracturilor netraumatice (principala complicaţie a osteoporozei), radiografia simplă sau prin metode imagistice complexe (absorbţiometria bifotonică - DPA, absorbţiometria duală cu raze X - DEXA, tomografia computerizată cantitativă - QCT). Astfel, dintre testele de depistare utilizate la ora actuală, cea mai folosită este debitometria ultrasonică calcaneană.

Medicul atrage atenţia că osteoporoza atrage după sine creşterea riscului de apariţie a fracturilor produse spontan sau prin traumatisme minime. Fractura de şold este fatală în 30% din cazuri din cauza complicaţiilor pe care le provoacă. Ea reprezintă prima cauză de mortalitate la persoane peste 75 ani şi a doua cauză la cei în vârstă de 45-75 ani.

Recuperarea este adesea incompletă şi o treime din cazuri necesită îngrijiri pe termen lung. Prevenţia în osteoporoză este de importanţă covârşitoare, atât timp cât nu există nicio metodă de restabilire a calităţii osului atins de osteoporoză. Cele mai promiţătoare tendinţe de profilaxie le reprezintă încercările de atingere a maximului de masă osoasă scheletică. Cele mai bune metode sunt în primul rând alimentaţia bogată în produse bogate în calciu - în special lactatele - şi vitamina D.

De asemenea, femeilor aflate în perioada pre- şi postmenopauză li se recomandă tratament cu estrogeni, progesteron (osteoporoză postmenopauză), calcitonină, bifosfonaţi, calciu, vitamina D, androgeni anabolizanţi (Decanofort) - în cazul bărbaţilor.

Tratamentul se face numai sub strictă supraveghere medicală şi individualizat, în funcţie de caracteristicile bolnavului.