Orfanii români sunt vânaţi şi de americani, şi de europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presiunile asupra României în ceea ce priveşte adopţiile internaţionale se înteţesc pe zi ce trece, nu doar din partea SUA, ci, mai nou, şi din partea Uniunii Europene. La doar o zi după ce

Presiunile asupra României în ceea ce priveşte adopţiile internaţionale se înteţesc pe zi ce trece, nu doar din partea SUA, ci, mai nou, şi din partea Uniunii Europene. La doar o zi după ce premierul Călin Popescu Tăriceanu îi replica ambasadorului american la Bucureşti, Nicholas Taubman, că România este capabilă să aibă grijă de propriii orfani şi că legislaţia actuală interzice famililor străine să adopte copii români, europenii se arată foarte preocupaţi de situaţia orfanilor din România.
Europarlamentarul italian Alessandro Battilocchio, şeful Noului Partid Socialist Italian (Nuovo PSI), a cerut, la Strasbourg, soluţionarea celor 22 de cazuri de adopţii de copii români de către familii italiene, suspendate în România chiar prin moratoriul impus de UE. "Nimeni nu-i contestă României puterea de a elabora o legislaţie în materie de minori chiar dacă, la drept vorbind, unele observaţii sunt necesare", a spus socialistul italian. "Într-o ţară în care există încă prea mulţi copii care trăiesc în stradă în cea mai mare mizerie, a aproba o lege care condiţionează posibilitatea de adopţie internaţională de o strânsă înrudire cu minorul ni se pare cu adevărat inoportun", a adăugat Battilocchio.
În urma criticilor internaţionale primite din partea UE, cât şi din partea SUA, România a instituit, în octombrie 2001, un moratoriu asupra adopţiilor internaţionale. La sfârşitul lui 2005, Comisia Europeană reitera susţinerea faţă de legislaţia în vigoare precizând că, "la fel ca în practica statelor membre ale UE, adopţiile internaţionale nu mai sunt considerate o măsură de protecţie a copilului. CE nu consideră că există vreun motiv pentru schimbarea acestei legislaţii".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite