Oraşul meu. Portret-robot

Muncitorii au început să spargă iarăşi strada. Este pentru a doua oară anul ăsta. Pe scară se făcuseră deja pariuri dacă asfaltul cel nou va rezista până în decembrie. Iată că nu a

Muncitorii au început să spargă iarăşi strada. Este pentru a doua oară anul ăsta. Pe scară se făcuseră deja pariuri dacă asfaltul cel nou va rezista până în decembrie. Iată că nu a rezistat. Nu-i nimic, acum doi ani au asfaltat de trei ori, dar, în schimb, nu au pus borduri decât o singură dată. Faţă de astă-vară, lucrările merg mai greu din cauza caniculei. Muncitorii zac la umbra unor boscheţi, umbră pe care o împart cu haita de câini comunitari aferentă străzii.

Oamenii oferă câinilor cojile de salam de la masa de prânz, câinii latră când se apropie inspectorul primăriei, însărcinat să verifice calitatea lucrărilor. Calitatea a rămas aceeaşi, costul de întreţinere a străzilor a crescut însă cu 30 la sută. Maşinile din faţa blocului au rămas blocate între grămezile de pământ. Oricum, proprietarii nu şi-ar fi permis să le mute de frică să nu-şi piardă locul: la primărie, sunt o sută de cereri pentru fiecare loc de parcare din oraş.

Cu ocazia săpăturilor, s-a descoperit că seceta nu acţionează sub carosabil. Specialiştii sosiţi să evalueze lacul subteran au calculat că o treime din apa potabilă se pierde prin conducte. Asta e bine. Anii trecuţi se pierdea jumătate. În urma acestor progrese remarcabile s-a ajuns să se raporteze doar şase avarii pe kilometrul de reţea, ceea ce explică de ce apa se întrerupe atât de des.

Ăştia de la "apă" spun că n-au ce face, că ţevile sunt vechi. Este nostim, fiindcă şi pentru reţelele noi se înregistrează aceleaşi pierderi. Explicaţia ştiinţifică a fenomenului nu a putut fi găsită, sigur este că populaţia plăteşte. Tariful pentru apa potabilă a crescut cu 50 la sută în doi ani, dar asta nu mai îngrijorează pe nimeni. Unde ajungi dacă le pui pe toate la suflet? La canalizare tarifele au crescut, de pildă, cu 130 la sută. Dacă tot este scump, măcar face toţi banii.

Bucureştiul şi cel puţin două alte mari municipii, Brăila şi Galaţi, nu au staţie de epurare a apelor de canal. Totul ajunge în Dunăre, în Deltă şi apoi pe însoritul şi frumosul nostru litoral.

În schimb, s-au înregistrat progrese în privinţa ridicării gunoiului. A început să funcţioneze principiul colectării selective: într-un capăt al străzii se aruncă molozul, capacele de WC şi alte obiecte rezultate în urma renovărilor, în timp ce în capătul celălalt se depozitează peturile, scaunele rupte şi aparatura electrocasnică scoasă din uz.

Portretul-robot al oraşului în care trăim a fost desenat pe baza datelor furnizate de studiul "Măsurarea performanţei municipiilor din România", realizat de IPP. Cum am putea să ne îmbunătăţim viaţa? Ar fi două soluţii. Fie emigrăm cu toţii la ţară, fie cerem azil la Sfântu Gheorghe, Buzău sau Piatra Neamţ, cele mai performante municipii ale României.