Oraş-martir condus de comunişti

Cei 42 de oameni morţi în revoluţia brăileană n-au schimbat nimic în mentalitatea locuitorilor oraşului de la Dunăre. Tot comuniştii le-au rămas la inimă. După ’89, comuniştii au revenit la putere. Toată ura oamenilor din Brăila a fost absorbită de familia Ceauşescu. În 1990, Radu Câmpeanu a scăpat ca prin minune de o bătaie cumplită.

Pe parcursul acestei săptămâni, v-am prezentat cele mai importante evenimente care s-au petrecut la Brăila în ultimele zile ale anului 1989. Au rămas lucruri nespuse, detalii aparent nesemnificative, dar, care, puse cap la cap, arată faţa dezamăgitoare a schimbării de regim din acest oraş. Am păstrat pentru final câteva tablouri cu aspect de caricatură.

Citiţi şi:

Un soldat acuză: „Ofiţerii erau total nepregătiţi!“

Cum se moare într-o Revoluţie

Ce începe prost se termină şi mai prost, se afirmă adesea. La Brăila, tonul Revoluţiei l-a dat un cetăţean cu handicap. În cartea „Revoluţia din  decembrie 1989. Momentul Brăila", revoluţionarul Aurelian Zaheu a povestit că Vasile Farcaş, cetăţean handicapat, a fost printre primii oameni care au intrat în Consiliul Judeţean, sfidând puterea comunistă care încă nu abdicase. Apoi, „telefonul fără fir" al diversiunii a funcţionat atât de bine, încât brăilenii nici nu mai ştiau cine trebuie să-i atace - teroriştii lui Ceauşescu, ruşii sau americanii. Mai mulţi martori ai acelor zile ne-au povestit că toţi aşteptau să-i atace avioanele americane. „Un american aş fi vrut eu să prind! La noi, la Brăila, aşa a fost vorba: că vin americanii să ne omoare", spune revoluţionarul Cristian Popescu.

Momentele de reorganizare din ziua de 22 decembrie 1989, din Consiliul Judeţean, au fost surprinse de un cameraman amator. Trecuseră câteva ore de la eliberarea ţării de dictatură, dar hărmălaia făcută de brăilenii hotărâţi să conducă ei judeţul era aiuritoare. La un moment dat, cameramanul a exclamat: „Băi, frate, au înnebunit cu condusul, bă!". Era 22 decembrie 1989, spre seară. Nebunia condusului abia începea.

La Penitenciarul Brăila, cuvântul libertate a fost înţeles în cel mai pur sens. Pentru deţinuţii de drept comun, libertatea trebuia să însemne eliberare. Pe 22 decembrie, după discursul televizat al lui Dumitru Mazilu, 200 de deţinuţi de drept comun de la Penitenciarul Brăila au început să strige şi să lovească gratiile cu pumnii, dar şi cu picioarele: „Suntem deţinuţi politici! Libertate!". Trei zile şi trei nopţi a durat hărmălaia pungaşilor.

În cele din urmă, deţinuţii au rămas după gratii. Şi cu toate astea, după 1989, Brăila a devenit un oraş recunoscut pentru infracţionalitatea alarmantă. Calvarul a început tot în zilele Revoluţiei. „Au existat filtre formate din falşi revoluţionari sau din ţigani care deposedau populaţia de bunuri. Îi opreau pe stradă la control şi luau ce aveau oamenii prin buzunare", spune Ştefan Nistor, fost şef al Miliţiei din Brăila.

ORAŞUL LUI TITI CRĂCĂNATU'

Brăila este oraşul care l-a dat lumii pe celebrul interlop, dar şi revoluţionar Dumitru Oprea, zis Titi Crăcănatu'. „Despre Crăcănatu' se pot spune multe, dar cert e că la Revoluţie a fost. Şi pe unde a fost el nu prea au murit oameni", spune Cristian Popescu, fostul lider al revoluţionarilor din Brăila. Nu demult, presa sportivă vuia că Titi Crăcănatu' îi face zile negre fotbalistului Bănel Nicoliţă, brăilean şi el, care nu vrea să-i achite de bună voie taxa de protecţie.

Primul ziar liber al brăilenilor a avut parte de o naştere grea. Înainte de Revoluţie, ziarul se numea „Înainte". Poetul Gheorghe Lupaşcu s-a ocupat de aparatul de presă nou creat. „Cei de la «Înainte» erau numai activişti şi s-au opus să schimbăm numele ziarului în «Libertatea», aşa cum doream noi, revoluţionarii. Ei ziceau să lăsăm «Înainte». Au acceptat după ce am venit peste ei cu o grupare de tineri, dintre care doi ştiau karate. I-am avertizat că cei doi ştiu karate bine de tot."

„BRAVA NOASTRĂ ARMATĂ"

Puşi în faţa karatiştilor dar şi a vremurilor, redactorii de la „Înainte" au făcut exces de zel în zilele ce au urmat schimbării de regim. Au jurat pe sufletele celor morţi la Timişoara şi Bucureşti să nu mai facă niciodată ce au făcut. Au scris şi ei în tonul vremurilor: „Brava noastră Armată acţionează în aceste zile într-un consens naţional cu trupele Ministerului de Interne pentru a da o ripostă puternică teroriştilor din grupurile răzleţe ale trădătorului de neam şi de ţară, Ceauşescu. Acţionaţi ca şi până acum cu fermitate pe Baricadele Revoluţiei. Urmăriţi pas cu pas, capturaţi şi anihilaţi ultimele bestii însetate de sânge". Trebuie să menţionăm că „brava noastră Armată" a făcut 41 dintre cele 42 de victime ale Revoluţiei brăilene.

Ziarul „Înainte“, ediţia din 23 decembrie 1989

Într-unul dintre primele numere ale ziarului „Libertatea" din Brăila, pe prima pagină se regăseşte acest text halucinant: „În această dimineaţă, un minunat colind ne‑a răsunat în suflete: cei patru fraţi Moisoiu, cunoscuţi ca excelenţi şoferi şi mecanici, s-au oferit pentru a servi pe orice fel de maşini, inclusiv pe cele personale, cauzei noastre comune, numită ROMÂNIA cu adevărat LIBERĂ. Oameni ca fraţii Moisoiu sunt azi în ROMÂNIA mulţi: milioane. De toate vârstele şi profesiile. OAMENI PENTRU LIBERTATE!".

"Despre Crăcănatu'  se pot spune multe, dar cert e că la Revoluţie a fost. Şi pe unde a fost el nu prea au murit oameni."
Cristian Popescu
fostul lider al revoluţionarilor din Brăila

Ura pentru Ceauşescu

Trei nebuni cunosc pe lume: nicu, zoe, valentin
Ei sunt cele rele ploduri, adunaţi, mereu din gloduri.

Tatăl lor e nicolae,un harnic „nenorocit",
Care-n timpul vieţii sale
Ne-a-ndrumat pe-un drum greşit.

Mămiţica e elena, o ţigancă din Petreşti
Care-a luat pe ceauşescu de bărbat din Scorniceşti.

S-a născut la Scorniceşti, într-un cuib de cioară,
Şi-a venit la Bucureşti, să conducă o ţară.

Un grup de copii de la Şcoala Generală din Chiscani, judeţul Brăila (poezie publicată în ziarul „Libertatea" din Brăila, în ianuarie 1990)

Liberalul Radu Câmpeanu, la un pas de linşaj

Anton Lungu, alături de soprana Mariana Nicolesco  Foto: AGERPRES

Un episod care demonstrează cât au preţuit brăilenii democraţia s-a petrecut în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 20 mai 1990. Liberalul Radu Câmpeanu a făcut o vizită electorală la Brăila, numai că susţinătorii lui Ion Iliescu au fost uşor deranjaţi şi au vrut să-l bată. Câmpeanu a scăpat ca prin minune de linşaj. Un brăilean care semăna cu liderul PNL a fost însă rupt cu bătaia de concetăţenii lui.

Hoţiile democratice nu l-au învins pe comunistul Lungu

Brăila este oraşul unde fostul prim-secretar a prins trei mandate la Primărie după 1990. Lungu le-a vorbit oamenilor chiar şi în seara de 22 decembrie 1989. „Eu sunt muncitor şi nu am făcut decât să muncesc pentru Brăila şi brăileni. Vă rog să mă ascultaţi pe mine dacă vreţi să meargă lucrurile cum trebuie". Momentul a fost filmat. „Aşa e", striga o parte a manifestanţilor. „Nuu", se auzeau alte voci. Nicolae Constantin, cel care i-a luat locul în 22 decembrie în fruntea judeţului, îi ţinea isonul: „Nu a spus nimic neadevărat... Dacă Lungu a săvârşit abateri, o să răspundă, dar avem nevoie încă de specialiştii care au fost în administraţie". Lungu a redevenit conducătorul judeţului Brăila vreme de câteva minute, în data de 24 decembrie. Dar până la urmă a ajuns sub paza Armatei.

Revoluţionarul milos

După Revoluţie, Anton Lungu a intrat la puşcărie. A fost acuzat, între altele, de lovirea unor muncitori în vizitele de lucru pe care le făcea şi de păgubirea unor cultivatori de pepeni. Cristian Popescu, brăileanul care şi-a pierdut un ochi la Revoluţie, a fost singurul revoluţionar care l-a vizitat pe Anton Lungu la închisoarea Jilava. „Mi-a fost milă de el, săracul, că-l părăsiseră toţi. Când a ieşit din puşcărie, prin '91, se plimba prin faţa blocului. Lumea l-a văzut. A început să facă întâi doi paşi, apoi trei, şi s-a învăţat lumea cu el. A intrat în Partidul Socialist al Muncii şi a candidat la Primărie în 1992. Eu am susţinut PDSR-ul.

La alegeri am pus băieţi pe la secţiile de votare şi dă-i furăciune pentru PDSR! Ce să furi, bă, nene, că când au ieşit pensionarii au umplut urnele cu Anton Lungu. I-am certat pe băieţi: «Bă nenorociţilor, de ce n-aţi avut, mă, grijă să iasă al nostru, că v‑am dat atâta coniac!?». «N-am putut, în mama lor», au răspuns băieţii". Cu o sinceritate dezarmantă, Popescu a povestit cât de uşor era să furi voturi în 1992. „E simplu, mă, nene: eram preşedintele secţiei de votare, da? Dimineaţa, în ziua alegerilor, luam membrii secţiei de votare la studiat. Vedeam câte o profesoară cu pantofii rupţi în picioare, vai de mămica ei. «Doamnă, am nişte pantofi de pomană».

Şi de la pantofi se făcea cam de un sac de ţoale şi unul de carne. Apoi începeau să vină protocoalele cu mâncare. Dă-i şi mănâncă! Profesoara: «Domnul preşedinte de secţie, mă lăsaţi să duc şi eu carnea asta acasă, să nu se dezgheţe?". «Cum să nu, doamnă?! Du-te!». Şi până venea ea, le făceam ce ştiam eu şi băgam în urnă. Şi astea au fost la locale, ce-o fi fost la prezidenţiale...". Pe la jumătatea primului mandat al lui Lungu, perdanţii din alegeri şi-au dat seama că nu pot să-l bată pe fostul „prim" şi l-au luat la ei. „Şi au câştigat Primăria vreo 10 ani de atunci înainte. După aia a murit Lungu, în 2007. A făcut un atac cerebral, a căzut pe scări şi mort a rămas până în ziua de azi", mai spune Popescu.

"La alegeri am pus băieţi pe la secţiile de votare şi dă-i furăciune pentru PDSR! Ce să furi, bă, nene, că când au ieşit pensionarii au umplut urnele cu Anton Lungu."
Cristian Popescu
fostul lider al revoluţionarilor din Brăila

Şi-a sculptat numele printre „martirii" Brăilei

Numele lui Iulian Lupu, fraudulos printre cei morţi la Revoluţie  Foto:  Marian Gheorghe

În centrul Brăilei se află un monument pe care au fost sculptate în marmură numele celor care au murit în acest oraş. Printre acestea s-a strecurat, aproape nebăgat de seamă, şi numele unui individ, Iulian Lupu. O vreme, nimeni n-a ştiut nimic. L-au plâns şi pe Lupu ca pe restul morţilor. Cu timpul însă, s-a aflat că el este omul care a cioplit în marmură numele eroilor martiri din Brăila. „Ăsta şi-a trecut numele pe monument. Dar el trăieşte în comuna Tescani. Un nenorocit", ne-a zis Cristian Popescu, fostul lider al revoluţionarilor din Brăila. Popescu a încercat să scoată placa din cadrul crucii în care se află, dar a fost gonit de gardieni.

Să mori pe muzică de acordeon...

Sunt peste 200 de revoluţionari în Brăila. Urmaşii de eroi-martiri predomină. Printre ei se numără tatăl soldatului Constantin Munteanu. Soldatul Munteanu a murit la Brăila, în seara de 27 decembrie 1989. Decesul lui pare desprins dintr-un film de Emir Kusturica.

Munteanu făcea parte din UM 01481. Se afla în cazarmă în seara cu pricina şi asculta muzica pornită din acordeonul unui camarad. În încăpere a intrat şi soldatul Ionel Bocăneţ, care, auzind muzica, a început să danseze. Bocăneţ dansa cu mitraliera în mână. Şi cum încingea el podeaua şi sălta din armă şi pocnea din degete, a tras un foc din greşeală. L-a nimerit pe Constantin Munteanu, care a decedat în drum spre spital.

Bilet de voie de la terorişti

Aşa-zişii terorişti de la Brăila au fost şi ei buni la ceva. O femeie şi-a motivat absenţa la serviciu, la sfârşitul lunii decembrie a anului 1989, printr-o
poveste fantastică. După Revoluţie, presa din Brăila a relatat pe larg cazul familiei Gherghiniş. Soţii Marcel şi Mioara Gherghiniş aveau, în 1989, doi copii şi un apartament în cartierul Viziru.

Ei au declarat în ianuarie 1990 că în perioada 17-21 decembrie 1989 ar fi fost reţinuţi, sub ameninţarea armelor, în propriul domiciliu, de către un grup de trei „terorişti" (de origine presupusă arabă). Conform soţilor Gherghiniş, arabii (bestiile!) ar fi pătruns în casă,  prin agresarea femeii, care prezenta leziuni la nivelul feţei. Eroii noştri au mai povestit că teroriştii mâncau din conserve fără etichetă şi aveau arme frumos nichelate, iar din când în când unul dintre ei ţăcănea la un aparat aflat într-o geantă.

Femeia a spus la serviciu că a lipsit pentru că a fost sechestrată în casă de aceşti teroriştii arabi. Puşi în faţa procurorilor, însă, soţii Gherghiniş au retractat tot şi au recunoscut că, în data de 17 decembrie, Mioara fusese atinsă uşor de concubinul mamei sale. A dat în ea şi a învineţit-o.