Orădenii merg în vacanţă şi după sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care vor să economisească bani merg în concediu începând cu ianuarie. Destinaţiile montate sunt preferate de schiori, iar sejururile exotice şi scumpe de persoane mai pretenţioase.

Preţurile mai mici şi liniştea de la începutul anului îi determină pe orădeni să prefere concediile de după sărbătorile de iarnă. Mulţi şi-au făcut deja rezervări de anul trecut, iar acum agenţiile pregătesc oferte speciale pentru lunile următoare. Unii preferă ca destinaţii staţiunile montane, unde pot schia în voie, întrucât sunt mai puţini turişti, alţii vor insule exotice sau vor să viziteze capitalele europene, pentru o scurtă lecţie de istorie.

Cereri pentru Austria

“Deja au fost făcute rezervări şi nu sunt puţine. Sunt atât pentru destinaţii în zone montane, pentru schi, intern şi extern, cât şi zone exotice. Austria este destinaţia preferată de schiori, iar insulele de cei care vor să stea la soare”, spune Maria Tătar, directorul agenţiei Rustic Travel.  În Austria, un sejur de şapte nopţi, cu mic dejun şi acces la pârtia de ski, este 230 de euro pe săptămână, pentru o persoană. Un Sejur în Insulele Capului Verde, cu transport inclus cu avionul, în jur de 1000 – 1200 de euro, all inclusive, pentru o săptămână, cu toate taxele incluse. “Cele mai multe cereri sunt pentru schi. Cei care optează pentru destinaţii exotice, mai scumpe, sunt cunoscătorii, cei care merg an de an”, adaugă Maria Tătar. Un sejur în Cuba, acum la început de an, porneşte de la aproximativ 1400 de euro pe persoană, cu transport inclus, iar pentru Bali, preţurile pornesc de la 1000 de euro pe persoană. “În această perioadă avem cereri multe pentru schi, în Austria, unde un sejur porneşte de la 200 de euro”, precizează reprezentanta Palmeras Travel, Diana Gal. Ea spune că sejururile la schi vor fi mai ieftine din luna februarie. În schimb, este “sezonul” destinaţiilor  Egipt şi Tunisia. “Preţurile pornesc de la 299 de euro, plus taxe, pentru Egipt şi de la 139 de euro pentru Tunisia. În această perioadă sunt cele mai mici preţuri la aceste destinaţii”, spune Diana Gal.

Veneţia, de Ziua Îndrăgostiţilor

Pentru cei care vor un sejur cultural, agenţiile de turism din Oradea pregătesc pachete speciale pentru oraşe ca Praga, Viena, Paris sau Veneţia. “Acum pregătim ofertele pentru perioada următoare. La Viena un sejur de 3 zile costă 110 euro, la Praga 125 de euro, iar la Veneţia, de Ziua Îndrăgostiţilor, un sejur de patru zile costă 180 de euro pe persoană”, declară Adina Deac, reprezentantul Avenara Tours. Preţul include transport cu autocar, cazare în hotel de patru stele şi mic dejun.  Agenţia pregăteşte o ofertă specială pentru Paris, pentru ziua de 8 Martie.

Oferte

Ofertele agenţiilor de turism pot fi consultate pe www.rustic-travel.com sau www.avenara.ro. Aici pot fi făcute şi rezervări, se găsesc şi oferte “last minute” sau datele de contact ale agenţilor. Palmeras Travel îşi are sediul pe strada Iosif Vulcan nr.4, Oradea.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite