Oradea:Salariul de bază mediu al unui profesor universitar, 4.264 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum salariile cadrelor universitare au făcut întotdeauna subiectul unor prejudecăți, rectorul Universității Oradea (UO), Cornel Antal, a ținut să dea dovadă de transparență și a prezentat, cu ocazia unei conferințe de presă, sistemul de salarizare al instituției pe care o reprezintă. 

Acesta a fost schimbat în luna martie, astfel încât remunearea se face acum în funcție de evaluarea fiecărui cadru didactic. “Toate cadrele universitare au salariile calculate până la ultimul leu, potrivit legislației”, a precizat Cornel Antal.

Salariul de bază mediu lunar al unui profesor universitar orădean este de 4.264 lei, în condițiile în care UO se poate mândri cu 128 de profesori universitari, aceștia reprezentând circa 10% din cele 1.272 cadre didactice. Cei 190 de conferențiari universitari din Oradea câștigă un salariu mediu lunar de 2.250 de lei. Șefii de lucrări, 430 la număr, au salarii de bază medii de 1.700 de lei. Fiecare dintre cei 366 de asistenți universitari câștigă 1.497 lei, în timp ce preparatorii universitari iau circa 1.300 de lei. Pe lângă activitatea didactică, cadrele UO câștigă din diversele proiecte de cercetare, lucru privit cu ochi buni de rectorul universității orădene. “Zece la sută din valoarea proiectelor acestora intră în bugetul universității. Suplimentar, prin aceste proiecte, primim echipamente și ne modernizăm”, a explicat Cornel Antal.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite