Oradea:Portret/Ana Marossy e „mama” noii generaţii de ecologişti orădeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

E în stare să se bată cu oricine pentru mediu, pentru că Pământul a fost „împrumutat de la copii”.

Ana Marossy cunoaşte şi iubeşte natura cu atâta pasiune, încât şi ceaiurile le recomandă cu denumirea ştiinţifică şi cu cea autohtonă. A îndrăgit natura de când era o mână de om, datorită părinţilor. „Tata m-a învăţat să iubesc natura şi nu-mi dădea voie să rup florile. Seara, mă aducea pe umeri de la vie şi îmi arăta stelele”, îşi aminteşte specialista care şi acum ţine cont de mersul stelelor şi de fazele lunii pentru a măsura curgerea timpului. În 1950, a absolvit Liceul Samuil Vulcan din Beiuş, oraş pe care îl preţuieşte pentru tot ce a dat culturii şi istoriei Bihorului şi ţării. După absolvirea Facultăţii de Ştiinţe Naturale din Cluj, în 1954, a ajuns profesor în Ştei. „A fost o dublă provocare pentru mine să fiu dascăl într-un oraş care se naşte”, mărturiseşte biologul, care a predat copiilor din satele din jur, dar şi copiilor intelectualilor din toată ţara veniţi în noul orăşel industrial. În 2010 va sărbători 50 de ani de la prima promoţie de absolvenţi.

Oradea şi alte provocări

Ana Marossy spune că a fost adusă la Oradea. „Eu nu-s pentru oraş mare. M-a adus aici secretarul de la învăţământ care voia o fată isteaţă pentru programul de culturalizare a maselor. Asta presupunea să organizeze conferinţe pe diferite teme, atât în Oradea, cât şi în sate. A renunţat la postul de la cultură pentru că nu vedea rostul conferinţelor pe teme evoluţioniste pentru ţărani. După trei ani a trecut la Muzeul Ţării Crişului care era în curs de constituire. I s-a încredinţat secţia de botanică. „Pentru toată lumea botanica e Cenuşereasa biologiei. Dar fără plante nimic nu rezistă, ele sunt la baza lanţului trofic”, spune pasionată Ana Marossy. Muzeul i-a adus însă o altă satisfacţie: preşcolarii. „Simt nevoia să dau altora ce am învăţat, iar preşcolarii încă pot fi educaţi”, precizează pedagogul.

Ecologia şi faraonii

„Toată viaţa mi s-a spus că sunt nebună din cauza ecologiei”, recunoaşte Ana Marossy. A iubit natura mai întâi idilic din cauza tatălui ei. După ce l-a întâlnit pe Marcian Bleahu şi urmaşii lui Racoviţă din Cluj. „Ei cercetau zona carstică din Padiş. Atunci am înţeles că trebuie să cunoşti ce iubeşti. Tot atunci am învăţat ce metode să folosesc cu forurile superioare pentru a apăra natura”, povesteşte Ana Marossy. A avut conflicte cu toţi primsecretarii PCR. „Pentru Padiş, Peştera Urşilor şi nufărul din Băile 1 Mai am avut multe conflicte cu faraonii”, şi recunoaşte că o parte puteau fi evitate dacă nu ar fi colerică. E parţial mulţumită de ce a realizat.


Profil:
S-a născut în 13 martie, „prima jumătate a secolului trecut”, Beiuş
Studii: Facultatea de Ştinnţe Naturale, Cluj-Napoca
Profesia: biolog, ecologist
Starea civilă: necăsătorită

Ce-i place:
Tot ce a făcut până acum a făcut din plăcere: catedră, cercetare, apărarea mediului cu riscul de a supăra „Faraonii” vremii. Îi plac natura şi sporturile de iarnă. Anotimpurile preferate sunt toamna şi iarna. Apreciază sinceritatea, francheţea şi responsabilitatea. Cartea sa preferată este „Micul prinţ” de St Exupery. E convinsă că lumea ar deveni mai bună dacă ar citi şi gusta această carte.

Ce nu-i place:
O enervează la culme oamenii prefăcuţi, incorecţi şi nesimţiţi. Consideră că „toţi care zguduie şi poluează pământul fac genocid latent şi sunt iresponsabili faţă de propriii copiii, semeni şi eschimoşi”. E dezamăgită că oamenii nu ştiu unde e destul. Din această cauză Columb şi regina Isabela au dat tonul distrugerii unei culturi şi o civilizaţii, cucerind America.

Cum v-aţi apropiat de noua generaţie de ecologişti?
AM – În 90. Atunci s-a format Mişcarea Ecologistă din România, convinşi că mântuim lumea de poluare. Au venit şi mulţi adolescenţi. Au rămas altoiţi cu ecologia în suflet, iar azi sunt noii lideri.

Credeţi în evoluţionism sau în creaţionism?
AM – Eu cred în creaţia evoluţionistă. Creatorul a implantat în lume schimbarea.

Ce satisfacţii vă oferă natura?
AM – În natură trăiesc mari revelaţii. Când am fost în Alaska şi am văzut aurora boreală am trăit o bucurie fenomenală.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite