Oradea:Crosul Tineretului a animat Parcul I.C.Brătianu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De Ziua Tineretului, bătrânul parc orădean a prins viață, odată cu elanul elevilor și seniorilor care au participat la Crosul Tineretului.

Parcul I.C. Brătianu a fost extrem de animat în această dimineață. Cu ocazia Zilei Tineretului Direcția pentru Sport Bihor, Direcția pentru Tineret și Inspectoratul Școlar al Județului Bihor au organizat Crosul Tineretului, la care au participat elevi și tineri amatori de sport. Dacă unii copii abia mai putea să respire din cauza efortului de a parcurge, în alergare, distanțe cuprinse între 1.200 și 3.000 de metri, alții, în special cei care practică diverse sporturi, s-au încadrat în timpi foarte buni.

Campioni

De exemplu, la concursul dintre fetele din clasele a V-a și a VI-a, care s-au întrecut în aceeași categorie, câștigătoare a ieșit Lorena Dana. Aceasta are 11 ani și este elevă în clasa a V-a, la Școala 16 din Oradea. “Fac tenis de un an”, ne-a spus Lorena, încântată a depășit circa 20 de competitoare. Lorena, ca și David Blaga, băiatul de clasa a V-a, de la Colegiu Național Mihai Eminescu, care a câștigat crosul, la categoria sa, a primit de la organizatori o diplomă și dulciuri. Crosul a continuat până după orele 12, terminându-se cu seniorii, care au avut de parcurs 2.400 de metri (fetele) și 3.000 de metri (băieții).

Campionatul Național al Surzilor

Cu aceeași ocazie și în aceeași locație, s-au întrecut azi și membrii a cinci cluburi din țară, în ceea ce s-a numit Campionatul Național al Surzilor, după cum ne-a informat Rodica Bogdan, președinta Federației de Sport a Surzilor din România. Au participat tineri cu vârste de până la 25 de ani din București, Cluj, Brașov și Satu Mare, dar și o orădeancă de 43 de ani.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite