Oradea:Corneliu Cristea a cântat cu celebrul Igor Oistrah

Violonistul Corneliu Cristea a prilejuit melomanilor orădeni întâlnirea cu mulți artiști români și străini foarte bine cotați.

Primele taine ale viorii le-a aflat de la părinții săi, care erau învățători în Sântandrei și cântau la acest instrument. „Am început vioara pe la opt ani, cu mama”, își amintește Corneliu Cristea. În 1965, la înființarea Liceului de Artă din Oradea, părinții l-au înscris la școală la oraș. A făcut naveta. Față de alți copii muzicieni, el nu a urât niciodată instrumentul. „Primii pași au fost mai dificili, dar și părinții și profesorii pe care i-am avut m-au ajutat să îndrăgesc vioara. A devenit pasiune ceva mai târziu”, povestește Corneliu Cristea. După absolvirea facultății a aterizat pe malurile Begăi. „Am fost repartizat la Timișoara împreună cu alți șase colegi de an. Eram foarte tineri și entuziaști”, spune nostalgic directorul.

Oradea și o nouă aventură

 S-a întors în Oradea în 1976. „Mi-era dor de părinți și de casă”, explică el simplu. A ajuns șef de compartiment la vioara a doua și a ocupat această poziție până în 1998. A cântat cu toți marii dirijori și instrumentiști români, dar și cu cei străini care alegeau să concerteze în România. „Remus Georgescu era în apogeul carierei, Paul Popescu, Mandeal, maestrul Simon”, și nu știe unde să se oprească din enumerat. Dintre dirijorii străini, rușii i-au lăsat o impresie deosebită. „Au o școală de dirijat extraordinară”, spune el cu admirație. Corneliu Cristea a apărut ca solist doar în recitaluri de muzică de cameră. În orchestră a acompaniat mari muzicieni, de la violoniștii Ion Voicu și Ștefan Ruha sau Igor Oistrah, la pianiști, celiști. Calitatea de violonist l-a ajutat să observe altfel geniul muzical al colegilor soliști. „Cu fiecare experiență cu mari artiști, am descoperit alte fațete ale pieselor arhicunoscute, la care nu m-am gândit niciodată, deși cântasem după aceleași partituri”, spune el.

Administrația nu e muzică

În 1998 Corneliu Cristea a fost numit directorul Filarmonicii de Stat, funcție pe care a ocupat-o până în 2005, când a devenit director artistic. „Începutul a fost destul de greu. Administrația nu e muzică”, recunoaște Cristea. A răzbit pentru că provenea din ansamblu și a căutat să rămână prieten cu colegii săi. Una dintre cele mai dificile laturi ale noii poziții este semnarea actelor. „E o responsabilitate pe care am avut-o doar ca persoană fizică. Acum e altceva”, spune el. Pentru a înțelege mai bine administrația s-a înscris la un master în management organizatoric la Facultatea de Științe Economice din Oradea. Recunoaște că nu ar fi făcut specializarea asta dacă nu l-ar fi încurajat soția sa.

Profil
Născut
La 11 aprilie 1947, în Sântandrei, Bihor
Studii
 Academia de Muzică Gheorghe Dima, Cluj-Napoca
Familie
Căsătorit, are un copil
Experiență
Violonist, director artistic al Filarmonicii de Stat Oradea

Ce-i place:
Muzicianul îndrăgește muntele și călătoriile, iar turneele cu orchestra l-au ajutat să vadă multe locuri frumoase. Savurează filmele bune, în special cele englezești, în care a descoperit actori și regizori remarcabili. Îi place să petreacă timpul în liniște, departe de aglomerația orașului. Citește cu plăcere orice poate să-i lărgească orizonturile culturale.

Ce nu-i place:
„Nu-mi plac duplicitatea oamenilor și minciuna”, spune Corneliu Cristea din prima clipă. Nu-i plac locurile aglomerate. Le consideră obositoare și îl stresează foarte mult.

Întrebări și răspunsuri:
Preferați muzica în sala de concert sau înregistrată?
CC – Evident cea live, din sală. E o altă comunicare cu orchestra. Ascult și muzică înregistrată. Așa am înțeles, de exemplu, Poemul de Chausson. Era o înregistrare cu Enescu și Menuhin.
Cum se împacă familia cu turneele filarmonicii?
CC – Am o familie minunată. Ne ajutăm reciproc. Soția e foarte înțelegătoare, iar fiul nostru e violonist.
Sunteți mulțumit de nivelul muzical al fiului?
CC – Trebuie să recunosc că băiatul nostru e mai bun decât mine. Mă bucur că l-am putut îndruma spre muzică.