Oradea:Copiii au luat locul relicvelor și colecțiilor de artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania „Poveștile Oradei Mari” continuă cu o incursiune în istoria clădirii cunoscute azi sub numele de „Palatul Copiilor”.

La mijlocul secolului al  XIX -lea intelectualii orașului au devenit conștienți de necesitatea conservării mărturiilor trecutului, fapt pentru care s-a instituit Societatea de Arheologie și Istorie, în 1871. Aceasta a funcționat inițial în clădirea actualei prefecturi unde, în aprilie 1878, avea loc o expoziție a celor mai importante obiecte. După o perioadă de stagnare, în 1886, în altă clădire închiriată se deschidea o expoziție de peste două mii de piese, ocazie cu care se tipărea primul ghid al obiectelor expuse, după cum arată Liviu Borcea, în „Memoria caselor”. Devenea astfel din ce în ce mai evidentă oportunitatea ridicării unei clădirii proprii. Cardinalul Lorincz Schlauch a oferit un teren pentru construcția muzeului, după care a fost scos la licitație proiectul. Câștigător a fost desemnat Rimanoczy Kalman senior, în 1891. „În 1895 au deschis un drum dinspre parcul Schlauch spre strada principală. Pe această stradă nouă au început construcția muzeului care, pe 1 noiembrie 1895, a fost finalizat”, scrie Peter I.Zoltan, în „Clădirile monumente istorice ale Oradei”.  În același an,  canonicul Bunytay Vince dona Societății de Arheologie și Istorie impozanta ușă din lemn a sălii mari, decorată cu sculpturi în stil neorenascentist.

Detalii stilistice

Inaugurarea clădirii a avut loc la 27 iunie 1896, reflectând stilul eclectic. Cum numărul exponatelor a crescut în timp, în 1910 proiectul lui Rimanoczy Kalman junior mărea spațiul celor nouă săli existente, cu alte cinci, din care trei la demisol. Fațada principală a muzeului este dominată de un rezalit central marcat de capiteluri ionice care susțin o arhitravă, o friză, o cornișă și un timpan triunghiular. Alături de aceste forme specifice neoclasicismului, întâlnim și amprente ale stilului renascentist, care este caracteristic stilului eclectic dezvoltat. Acestea sunt aticele cu colonete ale rezalitelor laterale și ale corpului de mijloc mai înalt al muzeului, ferestrele fațadei principale și cele rectangulare cu edicule, ale fațadelor laterale.


Palatul Copiilor

Muzeul s-a integrat în circuitul valorilor europene, participând cu exponate la marile expoziții internaționale. Din anul 1971 muzeul județean a devenit Muzeul Tării Crișurilor și s-a mutat cu sediul în Palatul baroc. Fosta clădire a muzeului este cunoscută azi sub numele de Palatul Copiilor, păstrându-și astfel rolul educațional. „Clădirea de pe strada Muzeului numărul 5 este monument istoric de categoria B”, spune Doina Lucaci, șef Birou Marketing Cultural și Promovarea Imaginii Patrimoniului din cadrul Primăriei Oradea.


În ton cu marile capitale

Începutul secolului XX însemna pentru muzeul orădean participarea la marile expoziții internaționale ale vremii. Paris (1900), Londra (1908), Viena (1910) și Budapesta (1912, 1913) sunt câteva dintre capitalele europene care au găzduit evenimente la care au fost prezentate piesele muzeului din Oradea.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite