Oradea:Atelier de muzică liturgică pentru dirijori şi corişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaţia Jubilate organizează, în 8 şi 9 mai, la Biserica Providenţa din Oradea, un atelier muzical cu tema „Închinare şi muzică”.

Cursul se adresează dirijorilor de cor şi coriştilor care vor să exceleze în muzica bisericească. Pe parcursul celor două zile, dirijorul Ken Tucker va aborda următoarele teme: cântece pentru cor, cântece pentru credincioşi care participă la slujbele religioase, stiluri muzicale mai sfinte etc. Atelierul face parte din proiectul Oratorium al Fundaţiei Jubilate, adresat muzicienilor profesionişti. Înscrierile se fac până în data de 5 mai. Informaţii la telefon 0756. 546.192. 

Înaintea seminarului pot fi achiziţionate partituri pentru dirijori cu acompaniament de pian şi pentru corişti, în care apare doar liniile vocale. Masa va fi servită la Casa Armoniei, la un preţ convenabil. Atelierul se va încheia cu un concert al participanţilor. Sâmbătă 9 mai, de la ora 18.30, la Biserica Reformată Rogerius, din strada Corneliu Coposu, va avea loc un concert de muzică sacră susţinut de Ken Tucker, Ruben Mureşan şi corul Deo Gloria dirjat de Ovidiu Niculaş. Intrarea se face pe bază de donaţii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite