Oradea: Sergiu Savin, regizorul devenit iconar

Sergiu Savin a avut multe profesii. A fost regizor, scenograf, profesor, iar acum este pictor de icoane. Consideră că în pictura sacră s-au adunat toate firele vieții.

A descoperit teatrul relativ târziu, iar atunci l-au impresionat machiajul și luminile, nu piesa în sine. „N-am avut indecizii sau timpi morți în alegerea drumului meu. Mi s-a părut că așa s-a hotărât să fiu regizor și asta am ales”, spune el, convins și acum că așa trebuia să fie. Concurența a fost de 360 de candidați pe zece locuri. A intrat la clasa artistului emerit Ion Olteanu. Imediat după absolvire, profesorul său l-a invitat să-I fie asistent la televiziunea națională. „Am profitat de acel timp pentru a învăța cât mai mult. Asta mi-a folosit ulterior”, povestește artistul.

Teatru, teatru, teatru

Cea mai mare parte a vieții și-a petrecut-o în teatrele din țară. După absolvire a debutat la Teatrul Național din Iași, iar apoi a lucrat aproape cinci ani la cel din Timișoara. La Oradea a venit mai întâi ca regizor invitat. „Domnul Țugulea era director în vremea aceea. El mi-a propus să mă mut aici, și am făcut-o fără să mă gândesc prea mult”, povestește Sergiu Savin. Din Oradea a făcut apoi incursiuni în mai toate teatrele din țară și în multe din afara granițelor. A montat piese din tragedia greacă, dar și din clasicii germani sau români și din dramaturgia contemporană. „Pentru mine era foarte important să simt piesa, să facă parte integrantă din mine”, povestește el, amintindu-și cum a montat „Anton Pann” de Blaga la teatrul brașovean.

Director de teatru

Nu toți anii sunt generoși pentru regizori. „Am avut un an în care n-am lucrat nimic. Am fost atât de deprimat, încât am promis că primesc orice ofertă”, își amintește el, precizând că atunci au venit trei în același timp, în trei orașe diferite. A lucrat ca un nebun și a scos-o la capăt cu toate trei. Mulți ani Sergiu Savin a fost șeful secției române a teatrului orădean. Câteva luni a fost directorul instituției. „Credeam că nu-mi va fi greu. Realitatea m-a convins că nu sunt vrednic de această îndeletnicire și am abandonat”, spune el. A demisionat din toate funcțiile și a părăsit teatrul.

Icoana și noua libertate

Sergiu Savin iubește icoanele de când se știe. În copilărie deschidea ochii în fața a două icoane. „Am început să fac icoane în mod firesc sub o presiune interioară. Singura problemă a fost că mâna dreaptă nu mă asculta la început”, mărturisește pictorul. Fusese obișnuit cu suprafețe mult mai mari și o cromatică mai largă. Acum s-a specializat în icoana pe lemn și își prezintă lucrările în expoziții din țară și străinătate. Speră că aceasta îi va fi ultima profesie.

Profil:
Născut
La 6 noiembrie 1941, Horodnicu de Sus, Bucovina
Studii
 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București, clasa profesorului Ion Olteanu
Experiență
 Regizor
Hobby
Pictura pe icoane

Ce-i place:
„Acum îmi place tot ce văd pentru că toate culorile vieții au dreptul la existență, și fericirea și dezamăgirea și toate”, spune regizorul care multă vreme s-a războit cu toată lumea. Îi place să fie în locuri diferite, dar ar prefera să ajungă fără oboseala călătoriei.
Ce nu-i place:
Nu-i plac călătoriile în sine. I-ar plăcea să poată sări etapa asta pentru a ajunge în diferite locuri. Nu se împacă cu indiferența. „Indiferența este foarte aproape de moarte. Trebuie să ne ferim de ea”, spune pictorul cu înțelepciune.

Întrebări și răspunsuri:
Puteți fi creativ în icoane, printre atâtea canoane?
SS – Libertatea începe cu respectarea regulii. Am descoperit în iconografie un spațiu al libertății pe care abia îl pot acoperi.
Faceți icoane doar pe lemn?
SS – Am încercat și pe sticlă, dar nu-mi place materialul. Are un coeficient prea mare de tehnicism. Lemnul răspunde mai bine nevoilor mele.
E necesară credința pentru pictorul de icoane sau e suficentă cunoașterea tehnicii?
SS – Nu pot despărți activitatea asta de credința mea intimă, dar despre asta nu vreau să vorbesc. E intimă.