Opt mii de oameni au rămas izolaţi în Bacău
0din tuburi de beton, pe care puteau să treacă şi maşinile. Cantităţile uriaşe de zăpadă şi dezgheţul din ultimele zile au făcut însă ca apele să spulbere şi podul improvizat, iar acum
din tuburi de beton, pe care puteau să treacă şi maşinile. Cantităţile uriaşe de zăpadă şi dezgheţul din ultimele zile au făcut însă ca apele să spulbere şi podul improvizat, iar acum sătenii sunt nevoiţi să facă un ocol de câţiva kilometri, prin câmp deschis. "Sunt bolnavă de inimă şi trebuie să trec apa ca să ajung în centru, ca să cumpăr medicamente. Era bine cât o rezistat podeţul, dar acum nu ştiu ce o să facem, că e tare greu. Dacă mi-e rău, nici Salvarea nu are cum să ajungă unde stau eu, şi nici medicamente nu avem în sat. Mi-e frică şi pentru copii, că pot să cadă în apă când se duc la şcoală", a spus Dorina Vereş, din Berzunţi. "E foarte rău că nu avem niciun mijloc de transport. Ocolim foarte mult, acum e frig, mergem prin viscol, dacă avem o urgenţă nu poate să ne ajute nimeni", zice Maria Vrabie, din Livezi. Primarul comunei Livezi, Ioan Costea, susţine că a făcut demersuri la Serviciul Drumuri Judeţene pentru reabilitarea podului şi speră că va primi sprijin de la Consiliul Judeţean, printr-o rectificare de buget. La şcoala nr. 1, 60 de copii care locuiesc dincolo de râul Tazlău ajung la prima oră îngheţaţi şi obosiţi. "Merg prin câmp aproape o oră. E greu, că-i tare frig, şi când trec peste podul rupt mi-e teamă că pot să alunec şi să cad în apă", a spus unul dintre copiii care vin din satul Prăjoaia.
Un sat din Alba e izolat
Un sat din judeţul Alba, situat în zona Munţilor Apuseni, este izolat după ce drumul de acces a fost rupt de dealul care a luat-o la vale. Alunecările de teren s-au produs în zona comunei Lupşa, drumul industrial care face accesul spre barajul Valea Seşii şi satul Bârzani fiind distrus pe o porţiune de peste un kilometru. Aproximativ 40 de persoane sunt izolate în zonă, accesul spre localitate realizându-se doar pe jos, pe malul barajului Valea Seşii. În aceeaşi zonă au fost inundate 14 hectare de teren agricol şi patru gospodării din cauza ieşirii din matcă a pâraielor Valea Seşii şi Valea Mică, în urma precipitaţiilor din ultimele zile şi a topirii zăpezii.
Porturile, închise din cauza furtunii
Porturile maritime au fost închise, ieri dimineaţă, din cauza furtunii. Potrivit Căpităniei Portului Constanţa, au fost suspendate manevrele în Portul Constanţa Sud fluvial, din cauza vântului puternic, care sufla cu peste 70 de kilometri pe oră. Aceeaşi măsură a fost luată şi în porturile maritime Midia, Constanţa Nord şi Constanţa Sud. Traficul de barje pe Canalul Dunăre - Marea Neagră e oprit de marţi seara.
Alunecările de teren fac ravagii în Mehedinţi
Ploile abundente din ultimele zile din judeţul Mehedinţi au provocat o alunecare de teren în Menţii din Faţă, localitate din apropiere de Strehaia. Pământul, care a luat-o la vale, a distrus două case, iar alte trei, împreună cu 12 anexe gospodăreşti, au fost parţial avariate. De asemenea, 11 case şi 8 anexe gospodăreşti se află în pericolul de a se dărâma. Drumul Judeţean 674 B, pe o lungime de 1,5 kilometri, a fost blocat. Persoanele din casele deja căzute au fost cazate la vecini ori rude.