Opt mişcări pentru îmbunătăţirea vederii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Masarea ochilor şi exersarea muşchilor oculari contribuie la menţinerea sănătăţii acestora Slăbirea vederii reprezintă o consecinţă a înaintării în vârstă. Însă, nu de puţine

Masarea ochilor şi exersarea muşchilor oculari contribuie la menţinerea sănătăţii acestora

Slăbirea vederii reprezintă o consecinţă a înaintării în vârstă. Însă, nu de puţine ori, şi noi contribuim la accentuarea acestei stări, din cauza obiceiului de a petrece ore bune în faţa computerului.

Pentru a nu ne confrunta cu probleme de vedere, specialiştii ne recomandă câteva exerciţii care îmbunătăţesc flexibilitatea muşchilor de la nivelul ochilor.

Oftalmologii britanici susţin că foarte multe persoane au reuşit să renunţe la ochelarii de vedere datorită exerciţiilor de mai jos. Cu toate acestea, este bine să cereţi opinia unui medic înainte de a începe programul de exerciţii, pentru a nu risca să vă înrăutăţiţi posibilele afecţiuni oculare.

1 Pentru început, aşezaţi-vă confortabil într-un fotoliu. Urmăriţi cu ochii linia nasului, fără să clipiţi. Număraţi până la zece, după care închideţi şi relaxaţi ochii. Repetaţi exerciţiul de cinci ori.

2 Ţineţi capul în poziţie normală şi încercaţi să cuprindeţi cu vederea umărul drept. Număraţi până la zece, după care relaxaţi ochii. Repetaţi exerciţiul, folosind de această dată umărul stâng. Exerciţiul trebuie făcut de cinci ori pentru fiecare umăr.

3 Imaginaţi-vă că aveţi în faţa ochilor un ceas imens. Încercaţi să delimitaţi centrul acestuia. Apoi, fără a vă mişca capul, localizaţi orice oră doriţi. Număraţi până la zece şi reveniţi în centrul ceasului imaginar. Faceţi acest exerciţiu de zece ori, alegând diverse ore. Exerciţiul poate fi făcut şi cu ochii închişi.

4 Aşezaţi-vă la o distanţă de 2 metri de o oglindă, nu înainte de a marca pe sticlă zona corespunzătoare ochilor, în funcţie de conturul corpului dumneavoastră din oglindă. Pentru marcaj, folosiţi o cariocă de culoare neagră sau roşie. Priviţi mai sus de acest punct şi încercaţi să focalizaţi un obiect care se reflectă în oglindă. Număraţi până la cinci, după care lăsaţi privirea să ajungă în punctul marcat. Repetaţi exerciţiul de cinci ori.

5 Luaţi un pix în mână şi, ţinând braţul depărtat, încercaţi să îl apropiaţi treptat de nas, fără a-l atinge cu pixul. Depărtaţi braţul şi repetaţi exerciţiul între cinci şi zece ori.

6 Rotiţi ochii de cinci ori în direcţia acelor de ceasornic, după care repetaţi exerciţiul în direcţia opusă.

7 Închideţi ochii şi strângeţi tare în timp ce număraţi până la cinci. După ce îi deschideţi larg, număraţi din nou până la cinci. Repetaţi exerciţiul de cinci-zece ori.

8 Închideţi ochii şi masaţi-i cu mişcări circulare folosind vârfurile degetelor, timp de 1-2 minute.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite