Opoziţia nu se vede la televizor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o dezbatere publică la care au participat reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi oameni politici, Consiliul Naţional al Audiovizualului a prezentat o monitorizare pe 2005 a

Într-o dezbatere publică la care au participat reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi oameni politici, Consiliul Naţional al Audiovizualului a prezentat o monitorizare pe 2005 a pluralismului politic din care a reieşit că nu toată lumea respectă proporţia celor trei treimi alocate timpilor în programele de ştiri. Din monitorizarea prezentată de Ralu Filip, preşedintele CNA, a reieşit că anul trecut puterea a fost reflectată în ştiri, mult peste 70 la sută, aşa cum prevede legea, iar cei 30 la sută din timpi în care ar fi trebuit să se regăsească reprezentanţii opoziţiei au scăzut chiar şi sub 15 la sută. Dacă în ceea ce priveşte posturile private părerile par a fi împărţite, existând chiar voci care consideră că acestea nu ar trebui să se supună regulii celor trei treimi, pentru postul public de radio şi tv toată lumea a fost de acord că aceste proporţii ar trebui respectate.
În general, televiziunea naţională şi postul public de radio au fost puse la zid de CNA, reproşându-li-se, mai ales, faptul că scăderea procentului sub 30 la sută a fost motivată prin faptul că "puterea face evenimentul". Tot în afara respectării acestui procent a fost şi Realitatea TV, şi postul de radio Europa FM. Chiar dacă nu s-a ajuns la nici o concluzie concretă, membrii CNA au vrut să ştie dacă se doreşte o modificare a legii în sensul schimbării acestor procente, părerea generală fiind că nu se poate renunţa sub nici o formă la fixarea unor procente. Venit din partea PSD, Cristian Diaconescu, purtătorul de cuvânt al partidului, a lăsat să se înţeleagă că, dacă fiecare post de radio sau tv consideră deontologic că Opoziţia nu trebuie să depăşească procentul de 15-20 la sută, asta este. Lavinia şandru, deputat PIN, consideră că în special numirile politice ale conducerii posturilor publice de radio şi tv pot fi cauzele principale pentru nerespectarea proporţiilor.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite