Opozitia a castigat alegerile regionale in Cehia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Democrat Civic (ODS), de dreapta, aflat in opozitie, a obtinut o victorie categorica la alegerile regionale de vineri si sambata din Republica Ceha, devansandu-i pe comunisti (KSCM) si

Partidul Democrat Civic (ODS), de dreapta, aflat in opozitie, a obtinut o victorie categorica la alegerile regionale de vineri si sambata din Republica Ceha, devansandu-i pe comunisti (KSCM) si social-democratii (CSSD) premierului Stanislav Gross, potrivit cifrelor publicate sambata seara de Oficiul Statisticilor (CSU), citat de AFP. ODS a castigat alegerile in 12 din cele 13 regiuni si va detine 291 (43,11%) din cele 675 locuri in cadrul consiliilor regionale, adica cu 106 mai mult decat la alegerile regionale din anul 2000. Comunistii au obtinut 157 de locuri (23,26%). Pentru vicepresedintele ODS, Petr Necas, acest rezultat constituie "a treia etapa" a marsului victorios al ODS dupa alegerea, la inceputul anului 2003, in magistratura suprema a tarii a lui Vaclav Klaus, fondator si ex-presedinte al ODS, si victoria acestei formatiuni la alegerile europene din luna iunie. "A treia etapa" va fi victoria la alegerile legislative, in anul 2006, a afirmat el. in a 14-a regiune - care este capitala tarii, Praga - alegerile municipale sunt prevazute sa aiba loc in 2006. Rata de participare a populatiei la vot a fost de 29,6%. ODS s-a impus, de asemenea, din primul tur si in alegerile senatoriale organizate paralel celor regionale vineri si sambata, adjudecandu-si 27 din cele 81 de locuri in cadrul camerei superioare a Parlamentului ceh.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite