Oportunităţile trebuie exploatate la maximum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prin cele două companii ale sale, Mavi Prod şi IRUM Reghin, Mircea Oltean a reuşit să menţină şi chiar să dezvolte o afacere în care foarte puţini români s-au încumetat să intre în anii `90.În timp ce majoritatea companiilor industriale s-au închis, la Reghin se mai fabrică încă utilaje forestiere şi piese de schimb.

Parcursul profesional al lui Mircea Oltean a fost unul comun cu al multor absolvenţi de Politehnică dinainte de 1990. Repartizat în 1985 la Întreprinderea de Utilaj Forestier şi Piese de Schimb(IUPS), a ocupat diverse poziţii, de la şef departament aprovizionare la şef de secţie.

După zece ani de muncă la IUPS, se decide să-şi înfiinţeze propria afacere în acelaşi domeniu de activitate. Odată cu deschiderea intervenită după 1990, are ocazia să viziteze şi chiar să lucreze în Germania.

„Am văzut ce înseamnă o piaţă liberă şi concurenţa. Am realizat că dacă doresc să depăşesc media, trebuia să mă privatizez“, explică Oltean pasul care l-a făcut în 1995, când a înfiinţat o altă firmă, tot la Reghin.Observase că exista la acel moment un segment de piaţă liber pentru utilaje forestiere şi alte utilaje de mari dimensiuni.

De la pierderi la profit, în şase luni

Evoluţia bună a Mavi Prod l-a ajutat ca în momentul în care pachetul majoritar de acţiuni al fostei IUPS, redenumită IRUM, a fost scos la vânzare, să liciteze pentru el. „În 1999 a fost momentul de cotitură, când am avut curajul să investesc o sumă mare pentru acele timpuri în IRUM“, povesteşte el.

Din cele trei milioane de mărci pe care le-a plătit atunci, peste două milioane le-a obţinut din credite bancare pentru a achita cota de 51% din acţiunile IRUM. Compania avea sute de angajaţi, iar halele ocupau 18 hectare de teren. Mircea Oltean recunoaşte că avea avantajul că îi erau cunoscute potenţialul uman din firmă şi piaţa pe care activa IRUM, deşi, când a încheiat tranzacţia compania era pe pierdere.

Extinderea pe pieţe din străinătate

În numai şase luni a reuşit s-o readucă pe profit, prin reorganizarea activităţii şi îmbunătăţirea managementului. A doua etapă au constituit-o investiţiile în dezvoltare, care au constat în retehnologizarea liniei de fabricaţie. Din 2002 este reprezentantul companiei Perkins în România, cel mai mare producător din lume de motoare Diesel destinate utilajelor forestiere şi agricole.

Omul de afaceri recunoaşte că de mare ajutor i-a fost soţia sa, cu care întotdeauna a format o echipă. De concedii nu a apucat să se bucure prea mult în ultimii ani, dar când are de făcut călătorii de afaceri în străinătate mai „lipeşte“ trei-patru zile de odihnă. De altfel, marea lui satisfacţie o reprezintă familia, fiul absolvind tot Facultatea de Utilaje din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.

Nu va lucra deocamdată în firmă, pentru că va urma un masterat de specialitate. Însă tatăl lui consideră că asigurarea continuităţii în conducerea companiei oferă cea mai bună perspectivă afacerii, pe termen lung.

De la punctul la care ajuns, Mircea Oltean priveşte spre Occident. Mai precis spre Ungaria, ţară pentru care a preluat exclusivitatea pentru distribuţie, asigurarea service-ului pe perioada garanţiei şi postgaranţie a motoarelor Diesel Perkins. Pentru 2009 nu se aşteaptă la creşterea cifrei de afaceri, aşa cum s-a întâmplat constant de la începutul businessului, însă nici nu vede scăderi substanţiale.

image

Am realizat că, dacă doresc să depăşesc media, trebuia să am propria afacere.

image


Mircea Oltean
antreprenor

Carte de vizită

Vârsta: 51 de ani, căsătorit, un băiat.

Absolvent al Facultăţii de Utilaje, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, promoţia 1985.

1985 – 1995: ocupă diverse poziţii la IUPS Reghin.

1995: înfiinţează Mavi Prod.

1999: achiziţionează IRUM, fosta IUPS Reghin.

2002: devine unic reprezentant al Perkins în România şi Moldova.

2009: deschide prima reprezentanţă în Ungaria.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite