"Operaţiunea Decebal" a eşuat în instanţele bucureştene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunea prin care s-a încercat arestarea unor traficanţi orientali de opiu este la un pas de a fi compromisă, după ce două instanţe bucureştene au respins cererile procurorilor de

Acţiunea prin care s-a încercat arestarea unor traficanţi orientali de opiu este la un pas de a fi compromisă, după ce două instanţe bucureştene au respins cererile procurorilor de arestare preventivă a unui cărăuş persan. "Operaţiunea Decebal" viza identificarea metodelor prin care opiul era adus în România şi reţeaua de dealeri care le distribuia în Bucureşti.

Surse judiciare susţin că acest drog este unul rar pe piaţa românească şi este preferat în special de cetăţenii asiatici care sunt cu afaceri sau rezidenţi în Bucureşti. Anchetatorii au identificat mai multe restaurante cu profil arab sau chinez unde se consumă, cu ocazia întâlnirilor, acest drog.

Filajul asupra localurilor în care se întâlnesc cetăţenii asiatici durează de aproape jumătate de an. La sfârşitul lunii august, poliţişti şi procurorii DIICOT au făcut prima mişcare, au depistat şi reţinut pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc pe Meidani Behrini Behnam, cetăţean iranian, 39 de ani, care avea statutul de refugiat.

Prins în flagrant cu un kilogram de opiu

Behnam a fost prins în flagrant, într-o zonă centrală din Bucureşti, în timp ce vindea unui dealer, Sabok Dast Khsrow, 250 grame de opiu. Cu ocazia percheziţiei domiciliare, la locuinţa iranianului s-au găsit 660 grame de opiu, sumele de 6.300 dolari şi 320 lei, despre care există suspiciuni că provin din vânzarea drogurilor, un cântar electronic, precum şi materiale folosite la ambalarea şi consumul drogurilor.

În faţa judecătorului care discuta arestarea preventivă pentru 29 de zile, Behnam nu a negat că opiul este al lui, dar a declarat că l-a adus pentru consumul propriu. În cazul dealerului, iranianul a arătat că era vorba de o datorie pe care voia să o achite şi, pentru că nu avea bani, i-a dat 250 de grame de drog.

El a susţinut că Khsrow l-ar fi denunţat deoarece este deja condamnat în România şi ar fi beneficiat astfel de reducerea pedepsei. Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti au decis că nu sunt îndeajuns de multe probe pentru arestarea lui Behnam şi au luat măsura interzicerii părăsirii Capitalei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite