Opaina a demisionat din RADET injurand PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul interimar al RADET, Radu Opaina, a demisionat ieri din functiile de presedinte al Consiliului de administratie si de director general al regiei bucurestene de termoficare, sustinand ca este

Directorul interimar al RADET, Radu Opaina, a demisionat ieri din functiile de presedinte al Consiliului de administratie si de director general al regiei bucurestene de termoficare, sustinand ca este victima unei "smecherii politice". El afirma ca nu a avut sustinere politica decat la nivel declarativ, imaginea si numele sale fiind folosite pentru ca populatia, nemultumita de serviciile de termoficare, sa nu lanseze acuze la adresa PSD in timpul iernii. Contrar declaratiilor primarului general Traian Basescu, Opaina sustine ca a pus la punct un program de eficientizare a RADET, dar ca nimeni nu i l-a cerut. Opaina sustine ca aceia care au luat decizia politica de a-l numi nu au avut curajul sa mearga pana la capat. "Sprijinul politic mi s-a asigurat verbal, iar eu am crezut, insa rezultatul il cunoaste fiecare: s-au folosit de mine pentru a iesi din iarna, pentru ca toate castanele s-au spart in capul lui Opaina. Nimeni nu a injurat PSD, nimeni nu l-a injurat pe primarul general, nimeni nu a injurat Consiliul General, toata lumea il injura pe Opaina", a spus directorul interimar. Opaina sustine ca seful PSD Bucuresti, Dan Ioan Popescu, l-a sunat, in ianuarie, si i-a propus sa rezolve problemele de la RADET. "Dupa ce am fost numit, telefonul a incetat sa sune si Opaina a ramas singur sa rezolve problema regiei. Nu este cinstit", a mai spus directorul demisionar. Opaina a declarat ieri ca sunt 99 la suta sanse sa nu se prezinte la concursul de astazi pentru postul de director general al regiei, intrucat crede ca rezultatul este deja cunoscut si "a inteles jocul". "In momentul in care l-am vazut pe lista pe Ioan Mircea Radu, cel desemnat consilierul meu cand am fost numit director, atunci am inteles jocul. Ei (pesedistii - n.n.) s-au gandit dinainte la inlocuitorul meu. Cum sa ma duc la concurs, in conditiile acestea, si sa ma scoata incompetent o comisie necalificata, care nu are nici o pregatire si nici o competenta in probleme de termoficare?", a mai spus Opaina. (Comisia este condusa de primarul general Traian Basescu). Opaina ar fi vrut sa prezinte la concurs chiar programul sau de restructurare a RADET, elaborat pe baza datelor adunate pe parcursul celor patru luni de cand este director interimar. El trebuia, insa, sa prezinte acest plan inca de pe 25 aprilie 2003. Opaina spera sa ramana director al Federatiei Asociatiilor de Proprietari din Romania, pentru a lupta "la fel de marsav ca si ei" impotriva smecheriilor politice.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite