Omul muntelui

Pe Nae Cojan, şeful Salvamont Sinaia, îl ştie toată lumea din staţiune. Dacă te opreşti oriunde în oraş şi întrebi de el o să ţi se spună că e undeva sus, pe munte. Atât. Un bărbat

Pe Nae Cojan, şeful Salvamont Sinaia, îl ştie toată lumea din staţiune. Dacă te opreşti oriunde în oraş şi întrebi de el o să ţi se spună că e undeva sus, pe munte. Atât. Un bărbat puternic, cu umeri largi şi zâmbet iute, fermecător. Când îţi strânge degetele în palma lui încăpăţânată de om al muntelui, aspră, obişnuită cu stâncile şi coarda de alpinist, îi simţi cu adevărat forţa.
Nae s-a născut în urmă cu 51 de ani la Măgura Branului, chiar la intrarea în prăpăstiile Zărneştilor. Încă din adolescenţă a participat ca voluntar la diverse acţiuni de recuperare a turiştilor rătăciţi în munţi. În 1972 a decis să-şi dedice viaţa acestui nobil deziderat: salvarea de vieţi omeneşti. Nae Cojan a practicat alpinismul de performanţă, devenind Maestru al Sportului. Are patru fraţi, toţi alpinişti, iar băiatul lui, Alexandru, îl urmează în această meserie a curajului şi dăruirii. Ochii salvamontistului au văzut multe de-a lungul timpului: turişti accidentaţi grav, morţi sau îngheţaţi tun. A fost martor la tragedia de la Bâlea Lac din primăvara lui 1977, atunci când 23 de elevi ai unei şcoli de schi fuseseră ucişi de o avalanşă. Toate acestea nu i-au înăsprit sufletul. Îi învaţă şi pe alţii tainele lui. "Pentru a deveni salvamontist, prima condiţie este să fii om al muntelui, născut şi crescut aici, să-l iubeşti, să-i ştii şi să-i respecţi legile lui nescrise, să cunoşti traseele cu ochii închişi. E nevoie şi de pregătire fizică. Nu este o meserie din care se câştigă bani, de aceea trebuie să fii neapărat pasionat de ceea ce faci. Un munte nu omoară niciodată, dar nu te iartă dacă i-ai greşit", crede Nae.
Acum, în sezon, echipa de la Salvamont Sinaia este solicitată în medie de 5 ori pe zi. Cele mai frecvente cazuri de accidente, luxaţii, entorse sau fracturi de mâini şi picioare, se petrec pe pârtia de schi, din cauza nerespectării unor reguli minime de protecţie sau a celor ce continuă să se dea cu punga pe pantele destinate schiorilor. Cazurile grave sunt acelea când un turist sau mai mulţi au dispărut şi trebuie căutaţi ca acul în carul cu fân. De multe ori, aceştia sunt găsiţi primăvara târziu, după topirea zăpezilor. Unii parcă dorm. Îi descoperi zâmbind încă şi aştepţi să se trezească şi să-ţi vorbească. Sunt ca nişte păpuşi mari, albe, încă ude. Pe chipul unora, însă, poţi citi groaza din clipa morţii. Raza de acţiune a echipei din Sinaia este destul de mare: Cabana Piatra Arsă, Moroieni şi Breaza, iar pe partea cealaltă a Văii Prahovei: Munţii Baiului până la Valea Doftanei. În fiecare an, tributul luat de munte, aici, este de 7-8 vieţi omeneşti. "În urmă cu nouă ani, căutam doi turişti care dispăruseră. Eram la cabana Cuibul Dorului şi stăteam de vorbă cu barmaniţa. La un moment dat, scoate o hartă a munţilor şi o ansă, pe care începe să o plimbe deasupra. Ansa s-a oprit într-un punct, iar fata mi-a zis că acolo se află turiştii. N-am crezut-o. Când ea s-a întors pentru a servi un client, am răsucit harta fără să-şi dea seama şi am rugat-o să-mi mai arate o dată. A indicat acelaşi punct! Chiar dacă era o şansă la un milion, am decis să căutăm acolo totuşi. Şi i-am găsit. Din păcate, morţi. Bărbatul fusese luat de avalanşă şi mai avea câţiva metri până la cabana Schiell, iar femeia care era cu el încercase să îl salveze, dar a îngheţat şi ea". După mai bine de 30 de ani de meserie, Nae Cojan recunoaşte că dramele turiştilor îl urmăresc şi în timpul somnului. Visează câteodată noaptea că cineva îi cere disperat ajutorul.