Adevarul.ro

Prin 1992 sau ’93, nu mai ţin minte exact, mă trezesc cu un cunoscut din copilărie: „Bătrâne, e vremea să dăm lovitura! Du-te şi fă rost de bani, scutură puşculiţa, vinde ce ai prin casă – mă-nţelegi? Caută la saltea, că a venit vremea să ne îmbogăţim!”

Apoi mi-a explicat în ce constă miracolul: urci în trenul de Cluj, te duci frumuşel la stadion, vezi acolo nişte cozi mari, te aşezi, îţi vine rândul, depui banii, iar după câteva săptămâni primeşti înapoi de opt ori mai mult. Păi, o fi proastă afacerea? Eeeee...

I-am zis: „Dă-l, mă, dracu’ de Caritas. Nu simţi că e o şmecherie? De unde să tot dai bani fără să se termine? Câştigă primii deponenţi şi «guşterii» care trag sforile. În rest, o să vezi oameni plângând că şi-au pierdut banii”. Nu m-a crezut. Zicea că sunt invidios pe el, că-i merge mintea la făcut bani. N-am insistat. De ce să stau în calea fericirii lui? Mai târziu am auzit că şi-a vândut maşina şi nişte terenuri. A făcut cash, ca să aibă ce înmulţi la Cluj – mă-nţelegi?

Când l-am reîntâlnit, era amărât rău. Muşca dintr-o gogoaşă aproape mucegăită. Se închisese Caritasul, iar el pierduse toţi banii. Am îndrăznit un reproş: „Bine, mă, dar ţi-am spus...” „Lasă, bă, nu te mai da deştept! Dacă-mi ieşea figura, îmi mai plângeai tu de milă? În viaţă trebuie să rişti dacă vrei să faci o treabă”. Şi, pufăind de furie, şi-a înfipt dinţii în gogoaşa aceea infectă.

Nu l-am mai văzut multă vreme. El cu ale lui, eu cu ale mele. Toamna trecută a reapărut. Îşi recăpătase pofta de viaţă. Fusese prin Italia, făcuse şi Turcia, una-alta... „Bătrâne – zice –, cunoşti pe cineva pe la concursurile astea...?”, şi-mi face cu ochiul, complice. „Care concursuri?” „Astea, mă, de suni noaptea şi răspunzi la o întrebare şi câştigi o grămadă de alea...” „Nu te băga, mă, că-s păcăleli. Te ţin de vorbă fetele alea şi-ţi iau o grămadă de bani”, i-am zis. Dar el a ţinut-o pe-a lui. S-a lămurit când i-a venit factura: trei milioane, şi nici nu vorbea mult la telefon.

Săptămâna trecută nu l-am reîntâlnit, m-a sunat. „Bătrâne, e marfă asta cu oteveu’! Pregăteşte banu’, că e rost de dat lovitura!

Auzi: maşini, case... Dat dracu’, Diaconescu ăsta!”

L-am lăsat să-şi rumege iluziile. M-am lămurit: acesta e omul-Caritas. Dacă nu e înşelat, nu se simte bine.