Omenirea intră în era "războaielor verzi"

Organizaţia Internaţională Heïnrich Böll trage un semnal de alarmă şi dezbate pericolul conflictelor pentru apă şi aer Cum provocarea cea mai mare a secolului al XXI-lea este

Organizaţia Internaţională Heïnrich Böll trage un semnal de alarmă şi dezbate pericolul conflictelor pentru apă şi aer

Cum provocarea cea mai mare a secolului al XXI-lea este cea legată de schimările climatice, unii specialişti în domeniu şi-au pus întrebarea dacă nu cumva, din acest motiv, viitoarele conflicte interstatale vor fi provocate de problemele ecologice.

Organizaţia internaţională Heïnrich Böll a încercat să găsească răspunsuri unei astfel de problematici şi a invitat mai mulţi specialişti în domenii legate de calitatea mediului să-şi spună părerea.

"Noi estimăm că acest conflict legat de resursele naturale poate antrena frământări politice. Lipsa resurselor pentru industrie deja dă naştere unor situaţii conflictuale. Când va lipsi apa de băut, va fi oribil", a rezumat Layla al-Zubaïdi, directoarea biroului regional al Heïnrich Böll în Beirut.

Discuţiile au durat câteva zile şi s-au purtat în jurul pericolelor pe care le presupun schimbările climatice sau deşertificările, dar şi asupra rolului organizaţiilor internaţionale de a realiza din timp un proiect de cooperare şi întrajutorare între state, pentru gestionarea acestor probleme mondiale.

Apa Iordanului, un exemplu

Problematicile colocviului au pornit de la exemple regionale, precum distribuirea apei Iordanului. Distribuirea acesteia a constituit dintotdeauna o problemă, la care s-au adăugat şi acorduri bilaterale incorecte şi adesea neaplicate.

Hilmi Salem, directorul Institutului de cercetări aplicate din Ierusalim, a demonstrat situaţia actuală trăită de palestinieni şi cisiordanieni, în ceea ce priveşte insuficienţa resurselor de apă.

În timp ce acordurile de la Oslo le-au acordat mai mult de 200 milioane de metri cubi de apă pe an, iar nevoile lor reale se situează undeva la 300 milioane de metri cubi, în realitate, partea care le este însă rezervată de către israelieni nu depăşeşte 28,6 milioane de metri cubi de apă, adică o cantitate absolut infimă.

Acesta a menţionat că familiile palestiniene au uneori apă de doar două ori la două săptămâni care, pe deasupra, mai este şi poluată. M. Haddadin, întorcându-se în trecut, a spus că este conştient că nu apa a stat la originea războiului israelo-arab din 1967, dar a povestit imediat un episod în care, în 1969, a izbucnit un conflict între iordanieni şi israelieni pe fondul unui pompaj excesiv al apei de către cei din urmă.

Şi apele Nilului sunt subiect de dispută

Apele Nilului şi cele zece ţări din vecinătatea acestui fluviu au făcut obiectul mai multor intervenţii în cadrul conferinţei. Yacob Arsano, profesor asistent la Universitatea Addis-Abeba (Etiopia) a expus avantajele şi dificultăţile cooperării între ţări.

El a tras un semnal de alarmă, spunând că ar trebui să învăţăm să facem faţă împreună provocărilor de mediu care devin tot mai mult o preocupare la nivel internaţional. Discuţiile aprinse au reliefat, dacă mai era nevoie, că distanţa de la vorbe la fapte este, adesea, mult prea mare.

Conflicte din motive "verzi"

Hans Günter Brauch, de la Universitatea din Berlin, cercetător asupra păcii şi securităţii europene, nu este foarte sigur că apa sau alte resurse naturale vor sta cu adevărat la originea unor conflicte. "Mediul poate provoca conflicte la fel cum conflictele au şi ele un impact negativ asupra mediului", preciza acesta. Autorul unui studiu asupra impactului schimbărilor climatice asupra păcii din Germania a adăugat: "Eu nu pot prezice astfel de conflicte, pentru că îmi este practic imposibil să aflu care va fi situţia politică până în anul 2020. Cert este că zona mediteraneeană va avea cel mai mult de suferit consecinţele schimărilor climatice".

Oamenii de ştiinţă insistă asupra unui argument pe care îl consideră primordial: întreaga regiune ar trebui să ţină seama de noile provocări pe care le va impune viitorul, în ciuda problemelor existente, şi ar trebui să îşi dea seama că superioritatea armată nu va putea rezolva probleme precum schimbările climatice sau deşertificările. "Acceptarea realităţii presupune o schimbare radicală în modul de a gândi şi, de asemenea, o inovaţie în ceea ce priveşte cooperarea", a adăugat el, propunând totodată crearea unui institut regional asupra schimbărilor climatice.

Energie solară, mai degrabă decât nucleară

Fouad Hamdane, fondatorul Greenpeace din Liban, a expus un punct de vedere mult diferit, considerând că "schimările climatice presupun o chestiune de pace şi de securitate în acelaşi timp". El a subliniat că milioane de oameni din Orientul Mijlociu ar putea emigra din cauza condiţiilor de mediu nefavorabile, ceea ce cu siguraţă va antrena implicaţii politice dramatice.

Hamdane a stigmatizat pasivitatea ţărilor arabe cu privire la această problematică şi a considerat că "foarte puţini lideri arabi au acceptat ideea că schimbările climatice sunt de acum înainte o realitate dovedită". După părerea lui, guvernele arabe ar trebui să investească în energia solară şi să se îndepărteze de tehnologiile periculoase şi de mult depăşite, cum este energia nucleară.

"Arabii trebuie să-şi diversifice economiile pentru că, mergând contra curentului, vor provoca un mare haos economic şi social", a declarat aceasta. Citând un raport al Greenpeace din acest an, el a concluzionat că, pentru arabi, sunt necesare programe de eficacitate energetică.

Participanţii la conferinţă s-au întrebat dacă o cooperare cu caracter ecologic ar putea rezolva această problemă? Saleem Ali, responsabil pedagogic la Universitatea din Vermont şi membru al Comisiei Mondiale pentru Zone Protejate, a expus o idee dezvoltată în lucrarea sa despre "parcurile păcii".

El crede că gestionarea eficientă a zonelor bogate în resurse poate ajuta la găsirea unei armonii în relaţiile dintre statele vecine. Ideea poate fi aplicată chiar şi în problema gestionării apei în Orientul Mijlociu.