Omar Hayssam îşi simte viaţa ameninţată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omar Hayssam a spus, ieri, în faţa instanţei că medicul de la Penitenciarul Rahova George Enculesei îi ameninţă viaţa. Sirianul a arătat că, deşi comisia INML - compusă din nouă medici -

Omar Hayssam a spus, ieri, în faţa instanţei că medicul de la Penitenciarul Rahova George Enculesei îi ameninţă viaţa. Sirianul a arătat că, deşi comisia INML - compusă din nouă medici - a decis că nu poate fi judecat în stare de arest, Enculesei ar fi fost singurul care a susţinut contrariul. Curtea de Apel Bucureşti a decis ca medicul să fie audiat, având în vedere că în raportul întocmit de el se arată că sirianul poate fi tratat în detenţie, în condiţiile în care este condus la o clinică specializată pentru a i se face citostatice. Hayssam a mai susţinut că ar fi avut o discuţie cu medicul, la finele săptămânii trecute, şi că acesta i-ar fi spus că a fost influenţat în semnarea raportului, fără a preciza cine anume l-a influenţat. Sirianul a precizat că a sesizat Colegiul Medicilor în legătură cu George Enculesei, pe numele căruia ar fi făcut şi o plângere penală pentru abuz în serviciu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite