Omar Hayssam, pionul serviciilor secrete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Demisiile lui Timofte, Fulga şi Ardelean scot la iveală sprijinul pe care afacerişti dubioşi l-au primit de la SRI, SIE şi "Doi şi un sfert"

neglijenţă în serviciu, ci de un sprijin pe care omul de afaceri sirian, fost sponsor al PSD, l-ar fi primit de la structurile de informaţii. Sirianul avea de aproape trei decenii contacte importante în lumea serviciilor secrete de la Bucureşti, dar nu numai.

Ce rol au jucat serviciile secrete în răpirea din Irak?
Demisia lui Gheorghe Fulga indică faptul că preşedintele Traian Băsescu ar şti mai multe despre dispariţia subită a lui Omar Hayssam. Dacă SRI şi serviciul secret al MI puteau fi consideraţi vinovaţi că nu l-ar fi filat în continuare pe omul de afaceri sirian pentru a afla ce are de gând, apariţia SIE în această poveste indică că, în acest moment, Hayssam nu se mai află în România.
Analişti din domeniul informaţiilor spun că demisia celor trei şefi de servicii secrete indică faptul că mai curând ar fi vorba de ideea că SRI, SIE şi "Doi şi un sfert" au închis ochii la afacerea Hayssam. De altfel, Hayssam vrea de peste un an de zile să plece din România. El şi-a înstrăinat cea mai mare parte din afaceri. "Era, aşadar, la mintea cocoşului că va încerca, o dată eliberat, să fugă din ţară", a comentat un analist, care s-a mirat că serviciile au renunţat la supravegherea acestuia. "I-au dat mână liberă", a precizat acesta.
"Să nu uităm că s-a spus la un moment dat că serviciile secrete ar fi pus la cale răpirea jurnaliştilor folosindu-l pe Omar Hayssam pentru a-l compromite pe Traian Băsescu la debutul mandatului său prezidenţial", a spus una din sursele contactate de ziarul Adevărul, care a adăugat că nici până în prezent nu este clar până la ce punct acesta a fost sprijinit de serviciile secrete. Semnificativ este faptul că nici până în prezent împrejurările exacte ale răpirii celor trei jurnalişti la Bagdad nu sunt cunoscute. Un element surprinzător a fost dezvăluit pentru Adevărul: cei trei au fost răpiţi lângă Ambasada Germaniei, atunci când Traian Băsescu se afla la 300 de metri depărtare la o recepţie la Ambasada României. De altfel, la aceea vreme, liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, care are "consilieri" foşti securişti, îl acuza pe Băsescu că ar fi vinovat de răpirea jurnaliştilor.
Reamintim că Ovidiu Ohanesian, unul dintre cei trei jurnalişti răpiţi în Irak, a acuzat în mai multe rânduri serviciile secrete că ar fi fost în spatele operaţiunii şi că Omar Hayssan ar fi fost un "pion" în afacere.
Alte surse au menţionat că răpirea jurnaliştilor ar fi fost pusă la cale de către structuri din serviciile secrete în colaborare cu PSD, partid intrat în Opoziţie la începutul anului trecut, sirianul fiind un "om de casă" al partidului lui Iliescu şi Năstase. Deocamdată, niciuna din aceste speculaţii nu a putut fi confirmată oficial, dosarul răpirii trebuind să mai stea 49 de ani la secret, conform deciziei preşedintelui Băsescu.

Moştenitorul mafiei arabe controlate de servicii
Istoricul Marius Oprea a declarat, joi seara, că Omar Hayssam ar fi moştenitorul afacerilor controlate până la un moment dat de către Zaher Iskandarani, un alt sirian implicat în afaceri dubioase, printre care traficul de ţigări. Oprea a mai spus că Hayssam ar fi fost ajutat de ofiţeri din serviciile secrete.
De altfel, presa a semnalat în repetate rânduri faptul că Zaher Iskandarani ar fi avut sprijinul serviciilor secrete. S-a vorbit, la un moment dat, de o întâlnire între "Prinţul Banatului" şi fostul şef al SIE Ioan Talpeş, în acest scop.
Talpeş a confirmat întâlnirea, însă nu şi sprijinul pe care l-ar fi acordat acestuia.

Teroriştii arabi, folosiţi de Ceauşescu
Înainte de 1989, regimul comunist din România a avut aliaţi importanţi în lumea arabă: Siria, Irak, Libia, Iran sau Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP). Există numeroase dovezi că România a sprijinit logistic şi financiar mai multe organizaţii teroriste din lumea arabă, în special OEP, dar şi regimul de la Tripoli al lui Gaddafi. De altfel, terorişti arabi au fost folosiţi de Ceauşescu pentru a asasina mai mulţi opozanţi anticomunişti din emigraţie. Este cunoscută colaborarea lui Ceauşescu cu celebrul terorist Carlos Şacalul. Acesta a fost cel care a pus explozibil în 1981 la sediul din München al postului de radio Europa Liberă. Tot Carlos a fost angajat de Securitate pentru a-l asasina pe Ion Mihai Pacepa, dar şi pe fostul preşedinte american Ronald Reagan - acţiuni eşuate însă.

Agent triplu - româno-siriano-kaghebist
Omar Hayssam este un personaj despre care se ştie că a avut relaţii la nivel înalt, în special în vremea când la putere s-a aflat PSD, alias PDSR-FSN. Venit în România în anii 80, el avea relaţii importante şi în timpul dictaturii comuniste. Unchiul său era şeful antenei de spionaj siriene la Bucureşti. La aceea vreme, Siria şi România erau în relaţii politice foarte apropiate, regimul de la Damasc fiind unul dintre aliaţii de bază ai lui Nicolae Ceauşescu. În acest fel, Hayssam a intrat în lumea serviciilor secrete şi, datorită colaborării între Securitate şi serviciul secret sirian, după 1990 a fost unul dintre cei privilegiaţi în a face mari afaceri în România, ajungând la un moment dat în celebrul "Top 300" al revistei "Capital". De altfel, după alungarea de la putere a lui Ceauşescu, foşti ofiţeri de Securitate au devenit "consultanţi" ai unor afaceri puse la cale de cetăţenii din lumea arabă, printre care şi Hayssam, care înainte de decembrie 1989 au colaborat cu regimul de la Bucureşti. Emil Constantinescu a declarat, joi seară, că Omar Hayssam a fost agent triplu, la fel ca şi Zaher Iskandarani şi alţi arabi cu afaceri în România. Fostul şef al statului a precizat că acesta ar fi colaborat cu KGB-ul, dar şi cu serviciile secrete româneşti şi siriene. El a acuzat faptul că există o "filieră" a unor servicii secrete pentru scoaterea din ţară a celor care au probleme cu legea. El a dat exemplu perioada când a fost preşedinte, atunci când mai mulţi arabi au fost scoşi din ţară înainte de a fi încarceraţi. Adevărul a prezentat în exclusivitate, în decembrie anul trecut, informaţii despre rolul lui Hayssan, dar şi al lui Mohamad Munaf în exportul de mercur roşu din Irak către Rusia.

Familia sirianului cere autorităţilor să-l găsească pe Hayssam
Familia omului de afaceri sirian Omar Hayssam susţine că nu o interesează demisia şefilor serviciilor secrete şi a procurorului general, ci găsirea acestuia, întrucât este foarte bolnav. "Nu vrem nimic decât să-l găsească. Ce este aşa de greu să fie găsit? Noi ne temem pentru viaţa lui, întrucât este foarte bolnav. Familia lui este foarte speriată. Toţi suntem. Nu avem nicio veste de la el'', a declarat purtătorul de cuvânt al sirianului, Mihail Ghenghea.

Poliţia îl caută prin păduri şi trenuri
Cu toate că fusese emis mandatul de urmărire internaţională, iar procurorul general Ilie Botoş a certificat ieşirea acestuia din ţară, poliţiştii încă îl mai căutau, ieri, pe sirian prin păduri şi prin trenuri.Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău, comisarul-şef Viorel Ştefu, a declarat că a primit încă de miercuri ordin de căutare în judeţ. "L-am căutat în tot judeţul, în Nehoiu, în locurile în care ar fi putut fi. Nu l-am găsit însă. De când a fost eliberat din motive medicale, nu s-a aflat nicio clipă pe raza judeţului Buzău", a spus Ştefu. Tot ieri, poliţiştii de la Transporturi, însoţiţi de jandarmi verificau atât trenurile de călători, cât şi cele de marfă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite