Olsen dă detalii despre moartea lui Ledger

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa a scris că Mary-Kate vrea imunitate pentru a colabora cu anchetatorii Avocatul actriţei spune că aceasta a oferit declaraţii anchetatorilor, dar că nu ştie de unde proveneau

Presa a scris că Mary-Kate vrea imunitate pentru a colabora cu anchetatorii

Avocatul actriţei spune că aceasta a oferit declaraţii anchetatorilor, dar că nu ştie de unde proveneau medicamentele pe care le-a luat Ledger.

După ce cotidianul "New York Post" a publicat un articol în care era precizat faptul că Mary-Kate Olsen vrea să i se garanteze imunitatea înainte de a vorbi cu anchetatorii despre moartea lui Heath Ledger, avocatul acesteia dezminte informaţiile în "US Magazine".

"În ceea ce priveşte investigaţia, la dorinţa domnişoarei Olsen, am furnizat anchetatorilor informaţii relevante. Mary-Kate nu ştie de unde provin medicamentele pe care actorul le-a consumat", a spus avocatul Michael C. Miller.

Agenţia americană antidrog încearcă să afle în prezent cine era sursa lui Ledger pentru droguri şi medicamente. "Am chestionat-o de două ori (n.r. - Mary-Kate Olsen) şi nu am aflat nimic", a indicat o sursă din partea autorităţilor, citată de Reuters.

Anchetă amănunţită

În cadrul anchetei au fost interogaţi toţi cei care au avut legătură cu Ledger, doctorii săi, maseuza, menajera şi chiar fosta logodnică, Michelle Williams. În preajma morţii regretatului actor se zvonea că el şi Mary-Kate aveau o relaţie sentimentală.

Maseuza lui Ledger a sunat-o pe Olsen de patru ori după ce a descoperit cadavrul lui Ledger în apartamentul din New York. Actorul a murit în ianuarie anul acesta, din cauza unei supradoze accidentale de medicamente care se eliberează pe bază de reţetă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite