Adevarul.ro

Culisele "Galei desenului animat", povestite de Viorica Bucur Ca un om care s-a ocupat timp de 15 ani de "Gala desenului animat", Viorica Bucur ştie toate "dedesubturile" emisiunii: cum a

Culisele "Galei desenului animat", povestite de Viorica Bucur

Ca un om care s-a ocupat timp de 15 ani de "Gala desenului animat", Viorica Bucur ştie toate "dedesubturile" emisiunii: cum a cerut, la un moment dat, Ceauşescu mai multe desene, ca să-şi liniştească nepoţelul, rămas în grija lui şi a consoartei, cât de greu era să primească "viză" desenele cu Popeye şi cu Olive, pentru că se considera că Olive seamănă cu Tovarăşa, cum se proceda cu desenele animate de Crăciun, care conţineau personaje şi replici neagreate în "epoca de aur".

Adevărul: A cui a fost ideea cu "Gala desenului animat?"

Viorica Bucur: A lui Tudor Vornicu. Fusese plecat la Paris, la un moment dat, în 1974, şi zice: "Am văzut la Paris, aveau ăştia o emisiune de animaţie foarte interesantă, se numea <> , are mare succes".

Vornicu făcea atunci o emisiune de sâmbătă: "Întâlnirea de sâmbătă seara". Şi zice: "Dac-ai face tu şi Radu Cimponeriu o emisiune de o oră cu animaţie?" Ei, când Vornicu a zis să ne ocupăm, am luat toate cataloagele ca să văd ce există în arhivă. Ştiam că trebuie să fie Disney, că în 1965-1968 fusese aşa, o perioadă de deschidere, România difuza filme americane, faţă de celelalte ţări socialiste.

Şi erau "Popeye", "Albă ca Zăpada", "101 Dalmaţieni", "Doamna şi vagabondul", "Cartea Junglei", "Bambi", "Tom şi Jerry", găsisem pe-acolo şi "Heckle şi Jeckle", nişte "Bugs Bunny"...

- Cu drepturile de autor cum era?

În general, un film se cumpără pe o perioadă. După cinci ani sau cât era, trebuia să distrugi copia. Ai noştri însă le băgau imediat în arhivă.

Nimeni nu ţinea seama pe-atunci de drepturi de autor. Şi, mai ales, când s-a accentuat şi mai mult cu Ceauşescu, ţin minte că s-a dat la televizor filmul "Abba", cu formaţia, pentru care nu aveam drepturi... Şi cică ne-ar fi dat în judecată, ar fi trebuit să plătim vreo 5.000 de dolari amendă, foarte mult. Dar cine să vină? Lor le era teamă că, dacă vin, poate nu mai pleacă de aici.

Aşa că devenisem, la un moment dat, un fel de închisoare, un fel de spaţiu carceral, în care nimeni nu îndrăznea să emită pretenţii. Aşa că noi nu ne-am pus niciun moment problema drepturilor de autor. Dacă erau în arhivă, însemna că se puteau da.

Mai multe desene animate pentru nepoţelul lui Ceauşescu

- Filmuleţele erau dublate sau subtitrate?

- Ele au fost totdeauna traduse, titrate, că Radu era şi un foarte bun traducător. Niciodată dublate. Văd că acum se practică dublajul şi chiar Disney a impus chestia asta. Eu, personal, nu sunt de acord cu dublajul. Poate pentru copii este, într-adevăr, mai uşor. Pe de altă parte, în România e tradiţia cu titrajul. Vocea are o mare importanţă. Bun, unii zic că strică imaginea... dar să-l auzi pe Humphrey Bogart vorbind în franceză. Sau pe Donald Duck, în cazul nostru. Mai ales că la Donald vocea e esenţială. Acest personaj a fost creat de Disney mai târziu. Adică, mai întâi a fost Mickey, pe urmă i-a făcut gaşca, iar Donald a apărut cam prin '34, deja era sonor. Era un imitator, Nash, care venise la Casa Disney, ca să imite diverse animale. Şi trecând pe-acolo Disney, şi auzind imitaţiile lui Nash, a zis: "Avem un nou personaj, va fi un răţoi, iar asta este vocea lui". Sau vocea lui Mickey Mouse, care e, de fapt, vocea lui Disney. Sau vocea lui Goofy, cu toate "ă-urile", "î-urile"...

"Merry Christmas", adică "La mulţi ani"

- Cum traduceaţi sintagmele "sensibile", gen "Merry Christmas", "Santa Claus"?

- Ah, aici e o poveste... Aveam voie să dăm filmuleţe cu Crăciunul doar între Crăciun şi Anul Nou, dar când se spunea "Merry Christmas", noi traduceam "La mulţi ani", nu "Crăciun fericit". Şi căutam aşa, să nu prea apară pruncuşorul, să fie mai mult Tom şi Jerry care se bat pe-acolo... Partea cea mai nostimă e că am auzit o dată un băieţel spunându-i altuia, la o aniversare, "Merry Christmas", că aşa auzise el la televizor. Ţin minte că mai încoace, înainte de '89, aveam eu o bandă pe care erau trase mai multe desene din-astea de Crăciun, dar pe care n-aş fi putut să le dau nicicum. Erau prea evidente, cu "Silent Night", cu Dumnezeu... Şi, oricum, mai spre sfârşit, Ceauşescu nu ne mai lăsa să dăm desene cu Crăciunul nici măcar în perioada stabilită. Şi-mi ziceau cei de la Tehnic: "Ce, tu crezi c-ai să poţi să le dai pe-astea vreodată?", şi eu: "Lasă, să fie". Şi le mai puneau ei, se mai uitau, se mai amuzau. Şi când a fost cu Revoluţia - că era în perioada Crăciunului - stăteam şi mă uitam la televizor: era un globuleţ pe ecran şi puneau Madrigalul la nesfârşit. Şi-am pus mâna pe telefon şi le-am zis: "Dar aveţi acolo banda aia cu desene animate, băgaţi-o pe aia". Şi s-au tot dat desenele mele...

- Au fost încercări, pe parcursul timpului, să se renunţe la emisiune?

- Adevărul e că, la un moment dat, am auzit că Ceauşescu ar fi zis: "Să se termine o dată cu emisiunea aia în limbă străină!" Cred că a fost ultima emisiune în care s-a mai vorbit limba engleză la televizor. Şi-au mai fost şi alte lucruri... Am avut, de pildă, probleme mari de "viză" la "Popeye Marinarul", că Olive Oyl semăna foarte mult cu Tovarăşa. Şi-aveam un desen animat pe care, efectiv, nu puteam să-l dau, din motivul ăsta: "Betty Boop, Albă ca Zăpada". Betty Boop era Albă ca Zapăda şi maştera era Olive, că era aceeaşi echipă care făcea desenele astea animate. Era momentul în care maştera încerca să o otrăvească pe Albă ca Zăpada, dar, mai ales, era momentul în care Olive Oyl se uita în oglindă şi zicea: "Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din ţară?". Ceva îngrozitor... L-am dat o dată, dar după aceea ni s-a atras atenţia să nu mai repetăm experienţa.

- Cum vi se atrăgea atenţia? Pe ce filieră?

- Păi, pe filiera şefilor. Ne spunea Vornicu că a sunat de la secţia de Presă. Dar am avut, de pildă, genericul acela final cunoscut, "Colimatorul", din "Parisul vesel", în care Robespierre şi Jaune-Tom vânează şoricelul. A trebuit să-l schimbăm. Pentru că s-a primit un telefon că e prea violent şi că s-a speriat copilul nu ştiu cărui tovarăş. Şi să nu mai dăm. Dar, pe de altă parte, am avut noroc: a fost o perioadă în care "Gala" se lungise, dădeam mai multe filmuleţe. De ce? Pe-atuncea, chiar şi copiii tovarăşilor vedeau desene animate numai la televizor, videoul a apărut mai târziu. Valentin Ceauşescu se căsătorise cu fiica lui Borilă, au avut un copil şi, plecând nu ştiu unde, au lăsat acest copil în grija Tovarăşului şi a Tovarăşei. Şi s-a dat telefon - bineînţeles că nu au dat ei, personal - ca să fie emisiunea de desene mai lungă, ca să se poată uita nepoţelul. Şi mă mai puneau să fac şi altceva, să copiez desene animate pentru copiii tovarăşilor. Şi le făceam pe VHS... "Pentru un copil care e micuţ, e cam sperios, şi să fie din-astea mai drăguţe, muzicale, aşa", "pentru un băieţel mai nu ştiu cum"... Eu nu ştiam pentru cine le făceam, ai cui copii erau. Dacă putea să mă sune, cine credeţi? Vicepreşedintele care se ocupa cu Tehnica. Adică un om foarte important. Că mă şi speriam când mă suna acasă. Că să vin repede şi să facem casete.

Continuarea interviului,
în ziarul de mâine