Oina yankeilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Baseballul seamănă cu sportul nostru naţional doar din două motive: bastonul şi mingea. Ce-a fost mai întâi, oina sau baseballul? Este o întrebare la care nu s-a găsit încă răspunsul, iar românii şi americanii bagă mâna în foc că sportul lor a fost primul.

Baseballul a intrat în România imediat după Revoluţie, în 1990, când foştii jucători şi antrenori de oină au descoperit un joc la fel de dinamic, folosind aproximativ acelaşi echipament şi reguli şi care era jucat în mai multe ţări din lume, spre deosebire de sportul lor naţional.

Şi plus de asta era ceva nou, pe care mulţi o asociau cu democraţia. „Ne-am strâns o mână de oameni şi am luat calea Italiei pentru a ne pune la punct cu tot ceea ce trebuia ştiut despre acest nou sport.

Cum noi aveam oina în sânge, nu a fost foarte greu să ne acomodăm noului regulament”, spune unul dintre fondatorii baseballului în România. Iar jucătorii i-au urmat în „visul” lor pe antrenori, lăsând în urmă sportul bunicilor. 

Recunoaştere internaţională

Timp de 18 ani, baseballul românesc a ajuns să fie cunoscut şi peste hotare, în ciuda infrastructurii care este la pământ. Ascensiunea atât a selecţionatelor tricolore la diferite categorii de vârstă, cât şi a cluburilor româneşti, s-a făcut treptat. În 1995, România devenea vicecampioană europeană la juniori, 11-12 ani, iar în 1998 a fost medaliată cu bronz la categoria 13-15 ani.

„Anul acesta, cele mai răsunătoare rezultate pe plan continental au fost: locul 2 obţinut de echipa de softball a României la Campionatul European din Germania - august, Deggendorf - şi câştigarea Cupei CEB - echivalentul Cupei UEFA în fotbal - de către echipa de baseball Dinamo Bucureşti, competiţie desfăşurată în luna iunie, în Bulgaria, la Blagoevgrad”, spune Cristian Manea, antrenorul echipei de softball Angels Bucureşti şi arbitru internaţional.

Nu doar echipele au recunoaştere internaţională, ci şi jucătorii. Astfel, Mihai Burlea este singurul român care a ajuns să joace pentru o echipă din ţara-mamă a acestui sport, SUA, în timp ce alţi tricolori evoluează acum pentru divizia B din campionatele Italiei şi Irlandei de Nord.

Atletico Alexandria, campioană naţională


Din 1992, când a avut loc primul campionat intern, cele mai multe titluri au fost câştigate de echipele din provincie, Moldova şi Oltenia împărţindu-şi între ele trofeele. Odată cu înfiinţarea secţiei de baseball de la Dinamo, în 2000, alb-roşii au urcat pe prima treaptă a podiumului, la categoria seniori.

Anul acesta, însă, titlul le-a revenit celor de la Atletico Alexandria, unde unii dintre ei sunt foşti dinamovişti. Aceştia au obţinut victoria în faţa rivalilor din Ştefan cel Mare, la finalul unor jocuri de baraj (cel mai bun din trei meciuri), susţinut la mijlocul lunii octombrie. 

Pentru băieţi şi fete

Baseballul este un joc sportiv de echipă, în care o minge (ball) de mărimea pumnului este aruncată de un jucător defensiv numit „pitcher” şi este lovită de un jucător ofensiv, „batter”, cu un băţ rotund, neted, numit baston (bat). Chiar mingea se numeşte baseball. Scorul se realizează de către batter, care fuge şi atinge o serie de patru semne situate pe sol, numite baze.

Softballul este jucat, în ţara noastră, exlusiv numai de fete. Este un baseball pentru fete cu o minge mai mare. Fetele, care joacă doar softball, respectă o parte din cele peste 300 de reguli de bază din baseball. Câteva amănunte diferenţiază softballul de baseball: jucătorii sunt de sex feminin, mingea este ceva mai mare, iar pickerul (cel care lansează) aruncă diferit mingea (prin rotirea braţului înapoi).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite