Oftalmologi romani si americani opereaza gratuit pacienti cu boli grave

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chirurgi oftalmologi din Romania si America opereaza, timp de o saptamana, in clinica de specialitate a Spitalului Universitar din Bucuresti cateva zeci de bolnavi cu boli severe ale pleoapei sau

Chirurgi oftalmologi din Romania si America opereaza, timp de o saptamana, in clinica de specialitate a Spitalului Universitar din Bucuresti cateva zeci de bolnavi cu boli severe ale pleoapei sau globului ocular. "Oculoplastiile abordeaza afectiuni atat de diverse, incat nimic nu le poate cuprinde, cu exceptia unui domeniu separat al oftalmologiei. Acest domeniu include cura chirurgicala", a declarat Liliana Voinea, seful clinicii de oftalmologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti. Vor fi operate retractii ale pleoapelor (devierea pleoapei superioare si inferioare astfel incat ochiul nu mai este acoperit corespunzator) sau blefaroptoza (caderea pleoapei superioare, care impiedica privirea), afectiune ce poate aparea din nastere sau in urma unor anevrisme, tumori sau traumatisme. Alti pacienti inclusi pe lista celor ce vor fi operati de chirurgi romani si americani sufera de entropion (rotatia inauntru a pleoapei) sau de ectopion (rotatia in afara a pleoapei. Chirurgii au mai ales pentru aceasta saptamana pacienti cu tumori benigne si maligne ale pleoapei. In plus, vor mai fi realizate reconstructii dupa afectarea prin traumatisme a pleoapelor (inclusiv prin arsuri), dar si prin boli ale cailor lacrimale. Cura chirurgicala va fi utilizata si in cazul pacientilor care au globul ocular iesit in afara, asa cum se intampla dupa afectiuni tiroidiene. Medicii americani vor dona colegilor romani instrumentarul folosit in interventii si un microscop electronic de ultima generatie, aparat cu ajutorul caruia pot fi realizate cele mai fine oculoplastii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite