Ofiţer SRI, cercetat pentru pornografie infantilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Braşoveanul a fost condamnat de Judecătoria Braşov la un an de închisoare cu suspendare. La termenul de ieri, ofiţerul a cerut o amânare, pentru pregătirea apărării.


PAULA CIOTLOŞ
Cazul ofiţerului judecat pentru aceste fapte va fi judecat, la următorul termen, de un alt complet de magistraţi. „Acest complet de judecată se desfiinţează, iar cauza va fi atribuită aleator unui alt complet. Termenul a fost acordat la cererea inculpatului, pentru apărare“, spune judecătorul Alina Mioc, purtător de cuvânt al Tribunalului Braşov.
Semnal de la norvegieni
Locotenentul Cristian Şincai, în vârstă de 35 ani, s-a angajat acum şapte ani la Serviciul Logistică al Secţiei de Informaţii Braşov, din cadrul Serviciului Român de Informaţii. Identificarea lui a fost, practic, semnalul pentru începerea unei activităţi de supraveghere intensă a ofiţerului. Procurorul de caz a obţinut autorizaţie de percheziţie pentru adresa la care locuia bărbatul.
Scene şocante
La percheziţia efectuată în locuinţa locotenentului braşovean de informaţii, procurorii au găsit 278 de DVD-uri şi 48 de CD-uri conţinând filme şi fotografii pornografice cu minori. De asemenea, în casa locotenentului Şincai a fost găsit un întreg arsenal deţinut ilegal. Este vorba despre două pistoale, aproape 750 de alice cu plumb, 250 de cartuşe şi nouă butelii de aer comprimat. Imaginile pe care specialiştii criminalişti le-au văzut pe DVD-urile şi CD-urile găsite în casa ofiţerului au şocat toată lumea. Erau filme cu fete de nici 14 ani, supuse la perversiuni sexuale de bărbaţi maturi. Scenele erau presărate cu acte de sadism. Pe aceleaşi DVD-uri au fost găsite şi imagini cu băieţi de cel mult 14 ani, în ipostaze homosexuale sau în compania unor femei mai în vârstă. Ancheta din acest dosar a durat aproximativ patru ani. Magistraţii DIICOT Braşov l-au trimis în judecată pe bărbat la jumătatea anului trecut. În urma procesului care a avut loc la Judecătoria Braşov, locotenentul SRI Cristian Şincai a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Asta în condiţiile în care, pentru fapte asemănătoare, instanţele din România au pronunţat condamnări de până la 15 ani de puşcărie.
Locotenentul se apără
La anchetă, locotententul SRI a declarat că a găsit armele de foc şi muniţia la revoluţia din 1989 şi că le-a păstrat ca amintire. Bărbatul a fost nemulţumit de condamnarea la un an închisoare cu suspendare şi a atacat sentinţa cu recurs pe motiv că nu a descărcat imaginile cu intenţie. Până la un verdict definitiv şi irevocabil al Justiţiei, Şincai a fost suspendat din activitatea în cadrul SRI..
Cum a fost prins ofiţerul SRI?
Militarul Secţiei de Informaţii Braşov, din cadrul SRI, a intrat în vizorul procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) la începutul anului trecut. Anchetatorii au primit de la autorităţile norvegiene semnale că mai multe site-uri pornografice cu copii au fost accesate de pe un calculator din România. De asemenea, autorităţile norvegiene au semnalat şi faptul că utilizatorul a descărcat de pe site-ul monitorizat mai multe fişiere interzise. Anchetatorii din România au localizat adresa de IP a acestui calculator şi au ajuns la concluzia că cel care accesa site-urile cu pronografie infantilă era ofiţerul braşovean de informaţii.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite