Oficiul de Turism al Romaniei la Paris are un singur angajat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul-oficiu nu face altceva decat sa raspunda la telefon

Oficiul pentru Turism al Romaniei de la Paris are un singur angajat. Aceasta dezvaluire socanta a fost facuta, ieri, la Lyon, de catre un om de afaceri francez, in cadrul vizitei presedintelui Ion Iliescu la Camera de Comert si Industrie. Dupa ce presedintele le-a vorbit celor aproape 50 de intreprinzatori francezi despre evolutiile pozitive ale economiei Romaniei din ultima perioada, a ascultat si plangerile acestora. Formulate voalat, nemultumirile se refereau la birocratie, dificultatea in obtinerea creditelor bancare si lipsa de promovare a imaginii tarii noastre in Franta. Un om de afaceri a dat ca exemplu faptul ca a organizat, recent, un targ de turism la care Romania nu a fost reprezentata. "Pe vremuri, exista un birou de turism. Acum care mai este situatia?", l-a intrebat presedintele Iliescu pe ambasadorul roman la Paris, Oliviu Gherman. Acesta a baiguit cateva cuvinte despre existenta unui oficiu de turism. "Oficiul nu are decat un singur angajat, care nu face decat sa raspunda la telefoane. Cand mergi acolo, nu te poate ajuta cu nimic", a intervenit in discutie Nicolas Comsa, vicepresedintele Asociatiei "Echange Roumanie". El a sfatuit autoritatile romane sa asigure, prin intermediul unor agentii de specialitate, o imagine cat mai buna pentru Romania. Dezinteresul ministerului de resort fata de promovarea turismului romanesc se vede si dintr-un alt exemplu recent. Seful Biroului Roman de Turism de la Londra si-a dat demisia, in urma cu o saptamana, in semn de protest fata de modul neprofesionist in care MTCT s-a pregatit pentru Targul Mondial de Turism, desfasurat in capitala Angliei. La Lyon, presedintele a avut ocazia sa vorbeasca despre o tema foarte draga - globalizare si integrare - si a oferit cadou exemplare din celebra sa lucrare pe aceasta tema. La Universitatea din localitate, seful statului a vorbit despre "marele elan si dorinta sincera a Romaniei de reintoarcere la civilizatia europeana". Ion Iliescu a mai spus ca saracia cetatenilor din Europa de Est, inclusiv din Romania, ii sperie pe cei din Vest. "Nu trebuie sa facem din existenta acestor diferente de dezvoltare economica si sociala un alibi pentru a justifica amanarea sau intarzierea procesului de extindere spre Est a UE (...). Largirea UE nu este un proces in sine si nici o concesie facuta tarilor candidate", a mai spus presedintele.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite