Oferta de chirii a explodat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oferta de chirii a explodat
Oferta de chirii a explodat

În luna iunie 2009 a avut loc o creştere cu aproape 40% a ofertelor de apartamente scoase la închiriat, comparativ cu iunie 2008, iar preţul mediu solicitat pentru închiriere şi-a continuat deprecierea începută în a doua jumătate a anului 2008.

 Potrivit raportului lunar realizat de serviciul de monitorizare imobiliară AnunturiParticulari.ro, scăderile tarifelor percepute pentru chirii sunt cuprinse între 0,2% şi 4,5% faţă de mai 2009. Faţă de luna iunie 2008, reducerea chiriei a fost de 23%.

Pentru garsoniere, preţul mediu de închiriere a fost de 299 de euro, foarte aproape de cel solicitat în luna mai, de 300 de euro.

Preţul de strigare pentru închirierea apartamentelor cu două camere a fost de 427 de euro, în scădere cu 2% faţă de luna mai 2009 şi cu 27% faţă de iunie 2008. Pentru trei camere a fost solicitată o chirie medie de 595 de euro. Este pentru prima dată în ultimii doi ani când chiria coboară sub 600 de euro. Raportat la aceeaşi perioadă a anului 2008, scăderea a fost de 30%.

Apartamentele cu patru camere au înregistrat, în iunie o creştere de 2% a preţului mediu de închiriere faţă de luna mai 2009, fiind solicitat un preţ mediu de închiriere de 878 de euro. Faţă de luna iunie a anului trecut se remarcă o scădere de 26%.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite